La 23.11.2021, la ora 17.54, SPR 12 Preutești a fost sesizată prin 112 de către Liliana A., de 22 ani, din comuna Dolhești, despre faptul că a fost agresată de soțul său, Adrian A., de 30 ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în ziua de 23.11.2021, în jurul orei 13.00, Liliana A., în timp ce se afla în municipiul Fălticeni s-a întâlnit cu soţul său Adrian A., din comuna Hârtop. Între cei doi au avut loc discuţii în contradictoriu cu privire la divorţul ce se află pe rol la Judecătoria Fălticeni moment în care acesta a devenit agresiv şi a lovit-o cu palma în zona feţei.
Liliana A. nu avea asupra sa telefonul mobil când a fost agresată fapt pentru care atunci când a ajuns la domiciliul său din comuna Dolheşti a sesizat cele de mai sus prin 112. A fost completat formularul de evaluare a riscului care nu prevede existența unui risc iminent.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.
