Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O șoferiță din Șcheia care a uitat să tragă frâna de mână a mașinii a rămas proptită între două autoturisme

La 10.12.2021, la ora 19.23, lucrătorii SPR 9 Șcheia au fost sesizaţi de către Diana G. prin apel 112 cu privire la faptul că  în timp ce se afla în curtea imobilului nu a tras bine frâna de mână de la mașină  și a fost prinsă între două mașini.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului ocazie cu care s-a constatat faptul că un echipaj al ambulanţei acorda îngrijiri medicale persoanei în cauză respectiv Dianei G., de 29 ani, aceasta fiind preluată și transportat ulterior la UPU Suceava, fiind stabilit ca și diagnostic preliminar „traumatism coloană vertebrală la nivelul bazinului”.

Din discuțiile purtate cu soțul persoanei vătămate, Ionuț G., s-a stabilit faptul că acesta se afla în vizită la finii săi în satul Sfântu Ilie, comuna Șcheia, iar în jurul orei 19.10, l-a sunat persoana vătămată ca să se îmbrace că vine să-l ia cu mașina.

La ora 19.15, Diana G. a parcat autoturismul Volkswagen în curtea finilor săi, iar după ce a coborât din autoturism acesta a început să se deplaseze la vale spre autoturismul finilor, din cauza faptului că nu era băgată în viteză și frâna de mână nu era trasă corespunzător. Diana G. s-a pus în fața mașinii sale încercând să o oprească însă a fost prinsă între aceasta și autoturismul lui Andrei F., autoturism Volkswagen ce era parcat.

Ionuț G., auzind zgomote, a ieșit și a dat mașina sa în marșalier eliberându-și soția dintre cele două mașini după care a solicitat intervenția unui echipaj medical.

În cauză s-a întocmit dosarul penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles