Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O șoferiță beată criță s-a izbit cu mașina în două autoturisme parcate și a spart o țeavă de gaz

La data de 10.10.2021, la ora 20.10, polițiștii au fost anunțați despre faptul că pe strada Eroilor din municipiul Suceava s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat avarierea uşoară a două autovehicule și a unei țevi de gaz, iar conducătorul autoturismului s-ar afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Având în vedere cele sesizate, echipajul rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier, s-a deplasat la faţa locului unde a constatat că la data de 10.10.2021, la ora 20.05, Ana A., de 37 de ani, a condus autoturismul marca Skoda pe strada Eroilor, din municipiul Suceava, având direcţia de deplasare spre strada Cuza Vodă, iar la un moment dat a acroșat ușor două autoturisme, care erau staționate pe partea dreaptă, după care, cu partea din dreapta față a autoturismului a lovit o țeavă de gaz, moment în care s-a oprit.

În urma accidentului rutier nu au rezultat victime omeneşti ci doar avarierea uşoară a celor două autovehicule și a unei țevi de gaz.

La fața locului a intervenit și un echipaj din cadrul pompierilor, precum și o echipă de la Delgaz Grid.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  1,11 mg/l alcool pur în aerul, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde, în prezența cadrelor medicale, a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles