Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O fetiță de 6 ani a fost rănită după ce a căzut de pe un ATV condus de tatăl său, pe un teren accidentat din Gura Humorului

O fetiță de doar 6 ani a ajuns la spital cu multiple traumatisme, în urma unui accident petrecut duminică, 15 iunie 2025, în jurul orei 14.20, pe un teren accidentat de pe Vârful Toaca din orașul Gura Humorului.

Evenimentul a avut loc la o distanță de aproximativ 300 de metri de strada Gheorghe Lazăr, pe un teren privat neîmprejmuit. În momentul producerii accidentului, Marinel C., un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Gura Humorului, se afla la ghidonul unui ATV, pe care îl conducea pe panta abruptă a unei zone acoperite cu vegetație. În timpul unei manevre de viraj la stânga, acesta a pierdut controlul asupra vehiculului, iar fiica sa, Carina C., în vârstă de 6 ani, aflată ca pasager, s-a dezechilibrat și a căzut.

Minora a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean – Substația Gura Humorului și transportată de urgență la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Gura Humorului. În urma consultului medical, s-a stabilit că micuța prezenta un traumatism toracic și un hematom frontal. Ulterior, aceasta a fost transferată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava pentru investigații suplimentare.

Conducătorul ATV-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, cu 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit cercetărilor preliminare, zona în care s-a produs incidentul nu este deschisă circulației publice. Totodată, s-a constatat că atât șoferul, cât și pasagerul purtau căști de protecție la momentul producerii accidentului.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles