La 31.10.2021, în jurul orei 20.30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a fost sesizat de către lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea cu privire la faptul că pe DN 29 în comuna Dumbrăveni s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la faţa locului au constatat că Estera S., de 19 ani, din comuna Hănţeşti, în timp ce conducea autoturismul VW Sharan, pe raza comunei Dumbrăveni, nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate la plecarea de pe loc, fiind tamponată de autoturismul BMW condus pe DN 29 regulamentar de către Mirel V., de 32 ani, din oraşul Săveni, judeţul Botoşani.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, Ilaria V., de 3 luni, care era ținută în brațe pe bancheta din spate a autoturismului BMW de către mama sa Elena V., a fost preluată de ambulanţă la solicitarea părinţilor pentru a fi transportată şi examinată de un medic la UPU.Suceava, căreia în urma examinării medicale nu i s-a stabilit nici un diagnostic, urmând a fi supusă unor investigaţii amănunţite.
S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
