Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

O femeie a fost rănită după ce un Mercedes a lovit din spate un Hyundai oprit la intersecția spre Burla

Foto: ilustrativ

O femeie de 58 de ani din Milișăuți a fost rănită într-un accident produs pe 22 octombrie, în jurul orei 13.15, pe DN 2H, la intersecția cu DJ 209K, spre Burla.

Ioan-Doru H., de 61 de ani, din Milișăuți, conducea un Hyundai dinspre Milișăuți spre Rădăuți. Acesta a oprit pentru a vira la stânga spre Burla, având-o pe soția sa, Elena H., pe scaunul din dreapta față.

În spatele său circula un Mercedes-Benz, condus de Viorel S., de 59 de ani, din Bădeuți. Polițiștii au stabilit că acesta nu a păstrat o distanță suficientă și a lovit din spate autoturismul Hyundai.

Pasagera a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți, unde medicii au constatat o contuzie lombară. Leziunile au fost încadrate ca ușoare.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles