O femeie de 78 de ani din comuna Verești a solicitat intervenția poliției după ce a fost agresată de fiul său, diagnosticat cu afecțiuni psihice. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 13 august 2025, în satul Corocăiești.
Potrivit primelor informații, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost înregistrat la ora 09.51, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală 2 Ipotești. Femeia, identificată ca Maria L., a declarat că locuiește împreună cu fiul său, Iulian L., în vârstă de 35 de ani, care suferă de tulburări psihice.
În dimineața incidentului, bărbatul i-ar fi cerut mamei sale bani pentru a-și cumpăra țigări, iar în momentul în care aceasta l-a refuzat, a îmbrâncit-o. Deși femeia nu a suferit leziuni grave, comportamentul agresiv a determinat-o să solicite sprijinul autorităților.
Iulian L. a fost condus de polițiști și internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Burdujeni, unde urmează să primească îngrijiri medicale de specialitate. În urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit că nu există un risc iminent asupra vieții și integrității victimei. Totuși, polițiștii i-au pus la dispoziție acesteia documentele necesare pentru a solicita emiterea unui ordin de protecție prin instanță.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”. Cercetările în acest caz vor fi continuate de polițiștii Postului de Poliție Verești.
