Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Noi percheziții făcute de polițiști la Ipotești la fostul șef al AJVPS Suceava, cercetat penal după ce a împușcat un câine vagabond

La data de 14 mai 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava au continuat activitățile investigative și de cercetare în cadrul unui dosar penal privind uciderea animalelor fără drept. După ce la data de 6  mai 2025, polițiștii au dispus față de Vasile Goicea, de 74 de ani, din comuna Ipotești, măsura reținerii pentru 24 de ore, au fost obținute date și informații noi cu privire la nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Astfel, s-a continuat administrarea de material probator în cauza penală în care se efectuează cercetări față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, „uzul de armă fără drept”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

În sarcina lui s-a reținut faptul că, la data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 19.30, Vasile Goicea, domiciliat în comuna Ipotești, sat Lisaura, în timp ce se afla în grădina situată în spatele locuinței sale a executat, fără drept, un foc de armă asupra unui câine fără stăpân, provocând animalului o plagă deschisă la nivelul zonei lombare, animalul decedând la scurt timp ca urmare a rănilor suferite, provocând totodată vecinilor săi o stare de neliniște, de teamă și de revoltă.

De asemenea, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, efectuate în data de 6 mai 2025, au fost identificate, atât la locuința de domiciliu aparținând bărbatului de 74 ani cât și la imobilul alăturat, proprietate personală, un număr de 1.038 bucați cartușe de 40 calibre diferite, deținute în mod ilegal.

În urma activităților informativ-operative efectuate au reieșit date și indicii cu privire la faptul că bărbatul de 74 ani ar deține în mod ilegal, la imobilele proprietate personală, o armă de foc, letală, neautorizată, solicitându-se instanței de judecată încuviințarea efectuării unor noi percheziții domiciliare la locațiile deținute de către acesta.

La data 14 mai 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Suceava împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de către lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești arondată Poliției Municipiului Suceava, precum și de către lucrători ai Grupei Pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, au pus în executare două mandate de percheziție.

În urma activităților desfășurate, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor o armă letală, cu țeavă lungă, având componentele esențiale detașate, un număr de 56 elemente de muniție, respectiv cartușe nepercutate, de calibru12, având capsele de inițierte intacte, un număr de 43 capse de inițiere pentru cartușe destinate a fi trase cu arme cu țevi lise și 24 capse de inițiere pentru cartușe destinate a fi trase cu arme cu țevi ghintuite.

În urma probatoriului administrat, prin ordonanța din data de 14 mai 2025, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au dispus extinderea urmăririi penale în dosarul penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, sub îndrumarea și coordonarea procurorului de caz, în vederea documentării tuturor activităților infracționale și stabilirii tuturor imprejurărilor comiterii faptelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se dispună procedural prin unitatea de parchet competentă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles