La data de 22.11.2021, la ora 15.09, lucrătorii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 de către Adriana C., din municipiul Suceava, despre faptul că persoane necunoscute i-au pătruns prin efracție în locuința din satul Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei și au sustras bunuri.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că locuința de unde se reclamă furtul este situată la periferia satului Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei.
Imobilul nu este locuit, fiind verificat periodic, ultima dată, la 19.11.2021, fără a se constata nereguli. La data de 22.11.2021, în jurul orei 10.00, femeia s-a deplasat din nou la locuință, constatând că ușa de acces în garajul locuinței prezintă urme de forțare.
Din primele cercetări s-a stabili că în perioada 19 – 22.11.2021, persoane necunoscute au pătruns în garaj și au sustras un televizor.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
