La data de 18 mai 2022, polițiștii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardele unor branduri de renume precum şi a unor informaţii existente la nivelul acestui serviciu.
Astfel, au acţionat pe raza municipiului Suceava, și au constatat că Ciprian G., de 48 de ani, din municipiul Suceava, oferea spre comercializare în Complexul Comercial Bazar din Suceava, obiecte vestimentare inscripţionate cu mărcile Prada, Supreme, Guess, Jordan fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute.
În acest caz au fost ridicate mai multe produse, în valoare de 1.800 de lei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică.
