Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a avut astăzi o întâlnire cu Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). La finalul acestei întâlniri, șeful administrației județene a anunțat că există finanțare pentru autostrada Pașcani – Suceava – Siret prin Programul Operațional de Transport, investiția fiind prinsă în Master Planul General de Transport.

„Exproprierea pe această rută se face la regim de autostradă. Deci toată lățimea expropriată va fi la regim de autostradă. S-a pus foarte des problema dacă e autostradă, drum expres sau ce va fi. Valorile de trafic dau asta. Fiindcă noi suntem acum în proiectare, acum se fac studii să vedem care e profilul de sol și aici noi am avut întâlniri săptămânale la CNAIR cu domnul director, cu domnul ministru Grindeanu căruia vreau să-i mulțumesc, pentru că au accelerat lucrurile. Au fost de față și firmele de proiectare și le-am pus în legătură cu primarii, cu Direcția de Cultură, pentru că, ați văzut, apare acum o problemă de descărcare arheologică. Și trebuie să se implice mai activ pentru a termina. Scopul și interesul meu și al sucevenilor este ca până la sfârșitul anului să avem gata această documentație pentru Autostrada A7, Studiul de Fezabilitate și proiectarea până la Siret, pentru ca anul viitor să putem să pregătim licitația pentru execuția efectivă. Pentru că anul acesta se scoate la licitație tot tronsonul de la București până la Pașcani. Și vrem anul viitor să ajungem și noi din urmă cu porțiunea Pașcani – Suceava. La centura Gura Humorului suntem foarte avansați. Sigur, mai apar mici probleme cu ariile protejate, cu viaductele, cu Transgaz dar sunt rezolvabile și în două luni trebuie să depună proiectul. Și acolo Consiliul Județean va fi cel care va organiza licitația. Cum și drumul Suceava – Botoșani la regim de autostradă așa îl cerem noi. Și aici, noi, Consiliul Județean Suceava suntem lideri de proiect. Am înființat o Unitate de Implementare a Proiectului și lideri suntem noi, în asociere cu CJ Botoșani. Practic domnul director general a văzut aici o implicare a Județului Suceava cu toată armata de primari, șefi de deconcentrate, firme de proiectare. Noi avem, consilieri la nivelul Consiliului Județean Suceava care țin legătura cu CNAIR, participă la videoconferințe și ședințe. Suntem parte în acest proiect pentru că interesul este să deblocăm și să avem și noi autostrăzi”, a declarat Gheorghe Flutur.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here