Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Un șofer și-a pierdut viața după ce s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini într-o zonă cu linie continuă și fără vizibilitate, la ieșire din Fălticeni spre Preutești

La data de 7 martie 2022, în jurul orei 13.00, Petru P., în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea autoturismul Volkswagen Polo pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Fălticeni, pe direcția Preutești – Fălticeni, pe un sector de drum prevăzut cu marcaj continuu și în vârf de pantă, s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Peugeot condus regulamentar din sens opus de către Constantin A., de 39 de ani, din orașul Dolhasca.

În urma accidentului a rezultat decesul lui Petru P. și rănirea lui Constantin A. care a fost preluat și transportat de o ambulanță la Spitalul Municipal Fălticeni, fără a rămâne internat.

Constantin A. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior la Spitalul Municipal Fălticeni fiindu-i recoltate probe biologice de sânge. 

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles