La 12.11.2020, la ora 10.25, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de către un bărbat, din comuna Dorna Arini, despre faptul că pe raza satului Rusca, a avut loc un accident, respectiv s-a răsturnat un tractor forestier.
Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 10.00, un bărbat, de 73 ani, din satul Ortoaia, comuna Dorna Arini, s-a deplasat în fondul forestier proprietatea sa, la volanului tractorului său forestier, pentru a strânge lemne de foc. Acesta era însoțit de către un consătean.
În timp ce se deplasau spre locul numit „Piciorul lung”, pe un drum forestier nedestinat circulației publice, șoferul a efectuat manevra de întoarcere, iar din cauza terenului accidentat și în pantă, acesta a pierdut controlul asupra tractorului forestier și a alunecat la volanul acestuia pe versant.
După circa 100 de metri, utilajul forestier s-a răsturnat cauzând bătrânului leziuni incompatibile cu viața.
Conform declarației martorului, acesta în momentul în care a văzut că șoferul a pierdut controlul autovehiculului a reușit să se salveze sărind din utilaj.
Având în vedere locul producerii evenimentului, respectiv teren greu accesibil, pentru recuperarea cadavrului a fost solicitat sprijinul lucrătorilor din cadrul Salvamont Vatra Dornei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.






