Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Un bărbat rupt de beat și-a dat foc la grajd după ce a scăpat o țigară aprinsă în fân, la Slatina

La data de 29 aprilie 2022, la ora 19.18, Alexandra C. a anunțat prin 112 faptul că a izbucnit un incendiu la un grajd din satul Găinești, comuna Slatina.

Din verificările polițiștilor a reieșit că frații Petru și Dumitru B. au o gospodărie în satul Găinești, comuna Slatina.

În cursul zilei de 29 aprilie a.c., Dumitru B. a consumat în exces băuturi alcoolice pe la mai multe crâșme din Găinești, iar pe la ora 18.50, s-a întors acasă.

În jurul orei 19.00, acesta s-a urcat în podul grajdului, unde era depozitată o cantitate de fân, loc în care și-a aprins o țigară pe care a scăpat-o în fân, producând un incendiu.

La fața locului au intervenit pompierii voluntari din cadrul SVSU Slatina și Mălini și două autospeciale de pompieri din cadrul Detașamentului Fălticeni care au stins focul.

În urma incendiului au ars aproximativ 100 de metri din acoperișul anexei pentru animale, provocând un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugere din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles