Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Un bărbat din Moldovița și-a pierdut viața în accidentul produs la Vama de șoferul unui TIR, care a plecat de la locul faptei deoarece nu și-a dat seama ce a făcut

Astăzi, în jurul orei 10.30, Aurelian Stan, de 34 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea TIR-ul cu remorcă pe DN 17, pe raza comunei Vama, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a derapat, a pătruns cu remorca pe contrasens, unde a acroșat autoturismul BMW condus regulamentar de Nicolae M., de 49 de ani, din comuna Moldovița.

În urma impactului, mașina a fost aruncată în șanț, șoferul și pasagera lui, Carmen M., de 46 de ani, au fost răniți. Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, în timp ce bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde din nefericire a decedat.

Șoferul TIR-ului nu a oprit la fața locului continuându-și deplasarea. Acesta a precizat că nu a simțit impactul și că a fost anunțat prin  stație de un alt participant la trafic, motiv pentru care a oprit în municipiul Câmpulung Moldovenesc și a sunat la 112.

Aurelian Stan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles