More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Sistemul de învățământ din Siret, revigorat prin fonduri europene atrase prin proiecte extrem de importante: „Toată regiunea Nord-Est va beneficia de aceste investiții”

    Ziua Europei a fost sărbătorită la Siret, printr-un tur, organizat de către administrația locală, pentru a arăta comunității, cum au contribuit fondurile europene la dezvoltarea sistemului de învățământ. Microbuze electrice i-au plimbat pe doritori pe la principalele obiective educative, obiective care vor schimba destine și mentalități.

    Sistemul de învățământ din orașul Siret a devenit, cu ajutorul fondurilor europene, un sistem de învățământ competitiv care produce specialiști, oameni profesioniști care vor face față cu brio pe piața muncii, iar faptul că la Siret va fi forță de muncă foarte bine pregătită, va aduce și investitori în zonă.

    Administrația locală a orașului Siret, condusă de edilul Adrian Popoiu, a implementat un proiect, unic în județ și în Moldova, care urmărește să ofere tinerei generații șansa unei cariere în domeniul industriei 4.0, proiect care deși la început a fost privit cu reticență, pentru că cei mai mulți nu înțelegeau ce vrea să  facă primarul Adrian Popoiu, astăzi a devenit un model de bune practici pentru tot ceea ce înseamnă învățământul dual din Moldova.

    Mai precis, la Siret sunt centre, laboratoare și ateliere unde se poate învăța la cele mai înalte standarde, o meserie, care este solicitată pe piața muncii. Parcul Științific și Tehnologic de la Siret își desfășoară activitatea în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”.

    „În Parcul Industrial avem o investiție pentru zona educației, mai exact în Centrul de Învățare Permanentă, un proiect care este complementar Parcului științific și Tehnologic. În acest centru de învățare permanentă vom avea spații expoziționale. Vor fi și săli de conferințe, două terenuri de sport și două clase unde vor putea fi desfășurate activități școlare. De asemenea, tot în acest centru de învățare permanentă avem 29 de locuri de cazare. Sunt obiective importante, sunt obiective care pentru oamenii de afaceri reprezintă un mare beneficiu. Și iată că aceste obiective puse cap la cap într-un concept pe care l-am gândit, are primele semnale, care sunt foarte bune. Pe data de 14 mai vom avea o întâlnire finală, sper eu, cu o firmă din Germania care va dori să deschidă o fabrică de automotive la noi, la Siret”, a explicat primarul Adrian Popoiu.

    Conștient că educația tinerilor va contribui masiv la dezvoltarea zonei, administrația locală a orașului Siret, depune toate eforturile să ofere motive puternice absolvenților, să rămână acasă.

    „La școala profesională, mai exact la Colegiul „Lațcu Vodă”, sunt ateliere și laboratoare de mecanică și textile, precum și un amfiteatru. Este o investiție nouă, modernă, unde copiii pot învăța o meserie, o meserie care imediat poate fi aplicată într-o fabrică, într-un stabiliment economic. Acest proiect, implementat pe fonduri europene, mai exact prin Programul Operațional Regional, a fost exemplu de bune practici la nivelul Comisiei Europene. Există aici o dotare care este una unică în regiunea Moldova. Avem CNC, avem clase moderne, avem laboratoare de textile care fac față unei provocări într-o instituție economică”, a completat Adrian Popoiu, edilul orașului Siret.

    Forța de muncă calificată va atrage investitori în zona Siret, investitori care vor trebui să plătească salarii peste medie.

    „Prin aceste proiecte europene am încercat să gândim un concept, un concept prin care să pregătim forța de muncă de care are nevoie agentul economic. Lucrul acesta este extrem de important pentru oamenii de afaceri și întotdeauna firmele cu care am stat noi de vorbă ne-au spus că au nevoie pentru deschiderea unei firme, pentru dezvoltarea afacerii, de forță de muncă calificată. De aceea avem aceste obiective de la Școala profesională și de la Parcul Științific și Tehnologic pe care l-am realizat pe fonduri europene, împreună cu Universitatea din Suceava și Consiliul Județean. Aici este vorba de cercetare, este vorba de învățământul universitar, este vorba de pregătire în zona IT. Avem și un sector dedicat producției, așa-zis-ul Fab Lab. Aici este un centru de învățare pentru Industria 4.0. Aici tot ce înseamnă procese tehnologice care pot fi digitalizate. În fiecare vineri, cei de la Universitate vin să desfășoare activități cu studenții și acest lucru înseamnă foarte mult în dezvoltare ulterioară a Siretului, dar nu numai a orașului Siret, cred că a întregii zone. Cred că toată regiunea Nord-Est va beneficia de această investiție”, a mai adăugat Adrian Popoiu.

    Toată munca administrației locale a orașului Siret nu este fără rezultat, deoarece tot mai mulți oameni de afaceri sunt interesați de această zonă.

    „Pe 23 mai va avea loc la Siret una din cele mai mari conferințe a oamenilor de afaceri. Este vorba de manifestarea Hotspot, care este manageriată de către Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană AHK. Aici vor veni 15-20 de firme din Germania, vor veni și firme românești, va fi invitată și Camera de Comerț și Industrie din Suceava, cât și cea din Botoșani. Așa după cum vă spuneam, pe 14 mai o să avem o întâlnire finală cu o firmă din Germania care vrea să investească într-o fabrică de automotive. Și aici, în apropierea Parcului Științific și Tehnologic, va deschide o fabrică de piese de schimb auto”, a încheiat Adrian Popoiu, primarul orașului Siret.

    Acesta are în spatele său o echipă de profesioniști, oameni cu viziune, care au dorit întâi să clădească o temelie solidă, pe care să construiască apoi dezvoltarea orașului Siret.

    „Această investiție a fost realizată în primul rând pentru a scoate în evidență orașul Siret. Adică dumneavoastră, dacă ați avea 10 milioane de euro, de exemplu, de ce nu i-ați investi în Suceava sau în Rădăuți și de ce ați investi în Siret? Ce oferim noi? Păi noi oferim forță de muncă calificată. Noi oferim un centru unde poți să-ți desfășori activitatea de cercetare. Noi avem deja un parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, avem deja un parc industrial unde putem oferi un loc pentru o fabrică. Adică încercăm cumva să ieșim în evidență, pentru că asta e șansa orașului Siret”, a declarat Viorel Haiura, specialist în atragerea de fonduri europene, în cadrul Primăriei Siret.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles