Ritmic Suceava

Mii de oameni s-au adunat astăzi la Biserica Betel din Bosanci să-și ia un ultim rămas bun de la Liviu Ieremie și nepotul său Liviu Stanciu, morți într-un crunt accident de circulație, petrecut în Ialomița. Flori albe, haine negre și foarte multe lacrimi alcătuiau atmosfera grea din interiorul lăcașului de cult, devenit neîncăpător pentru cei prezenți la funeralii. Alte peste 1.000 de persoane au așteptat în curtea bisericii și au asistat de acolo la slujba de înmormântare. Fotografiile celor doi au fost transformate în adevărate altare, unde cei prezenți au adus foarte multe flori.

În jurul celor două sicrie, familia era sfâșiată de durere și cu greu se mai puteau ține pe picioare. Liviu Ieremie, în vârstă de 41 de ani, și nepotul său, Liviu Stanciu, în vârstă de doar 17 ani, sunt cei doi bosânceni morți în tragicul accident din Ialomița. Cei doi au lăsat în urmă o suferință greu de explicat în curvinte.

Liviu Ieremie a muncit mulți ani în Grecia, iar cu banii adunați și-a ridicat o casă în comuna Ipotești, după care și-a pus pe picioare o mică afacere, în domeniul amenajărlior interioare, din care își întreținea familia. Bărbatul de 41 de ani a lăsat în urmă cinci copii și o soție îndurerată, care va trebui să se descurce singură.

Miercuri se îndrepta spre București, unde trebuia să renoveze o locuință. În mașină mai erau și doi nepoți de-ai lui care au ajuns în stare gravă la un spital din Capitală. Din cauza rănilor foarte grave suferite, după câteva ore s-a pronunțat decesul și în cazul lui Liviu Stanciu, care nu apucase să împlinească 18 ani. Cei cinci copii ai lui Liviu Ieremie, împreună cu mama lor, nu se puteau dezlipi de sicriul în care era depus trupul tatălui lor și nu puteau să înțeleagă de ce acesta nu le răspunde și nu le zâmbește, cum făcea de obicei. Sfâșiați de durere au fost și părinții lui Liviu Stanciu, de doar 17 ani, care pe lângă trauma că trebuie să-și îngroape fratele și cumnatul, aveau în față și sicriul propriului lor copil.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here