More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Întreaga comunitate din Râșca a sărbătorit Ziua Comunei pe toloaca din localitate: „Vă doresc multă sănătate și bucurați-vă de ziua de azi”

    Întreaga comunitate din Râșca a sărbătorit luni Ziua Comunei, edilul Ionuț Andreica organizând o petrecere de neuitat pentru cetățenii pe care îi păstorește cu mult drag, de aproape trei ani. Este al doilea an, când Râșca îmbracă straie de sărbătoare, Consiliul Local împreună cu primarul Ionuț Andreica organizând pentru a doua oară Ziua Comunei. Pe toloaca satului s-au adunat duminică după-amiază peste 2.000 de persoane care au dansat și au cântat alături de artiștii lor preferați.

    Alături de Ionuț Andreica, primarul comunei Râșca, a fost și Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului cât și Vasile Tofan, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ambii felicitându-l pe edilul din Râșca pentru evenimentul organizat impecabil.

    „Împreună cu vicepreședintele, Vasile Tofan, îl reprezentăm și pe domnul președinte Gheorghe Flutur în acțiunea de sprijinire și susținere a echipei care administrează această comună, în frunte cu domnul primar Ionuț Andreica, pe care vrem și sperăm să-l putem ajuta cu cât mai multe, măcar în perioada următoare pentru că suntem conștienți despre faptul că această comună are nevoie de sprijin, fiind din păcate, din multe puncte de vedere, rămasă în urmă, dar până atunci vă urez distracție plăcută, felicitări domnului primar pentru organizare și pentru inițiativa alegerii acestui loc pentru desfășurarea zilelor comunei Râșca”, a transmis ministrul Daniel Cadariu.

    Felicitări pentru edilul de la Râșca a transmis și vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan, dorindu-le râșcanilor o zi minunată alături de invitații speciali care au ajuns în comuna lor datorită implicării primarului Ionuț Andreica.

    „E o zi de care dumneavoastră trebuie să vă bucurați în primul rând. Să aveți parte de o zi frumoasă și de o sărbătoare religioasă de excepție, fiind și un prilej de a vă întâlni cu cei pe care poate nu i-ați văzut de multă vreme, așa că vă doresc multă sănătate și bucurați-vă de ziua de azi. Să fiți sănătoși!”, a urat tuturor participanților la Ziua comunei Râșca, Vasile Tofan, vicepreședintele Consiliului Județean.

    În cadrul acestui eveniment, primarul Ionuț Andreica a anunțat că profesoara Mihaela Grădinaru a fost declarată cetățean de onoare al comunei Râșca. Absolventă a două facultăți, a unui master, a Școlii Populare de Artă „Ion Irimescu”, secția pictură, Mihaela Grădinaru este membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră a Uniunii Scriitorilor din Bucovina, este deținătoarea a VII volume de autor, a XIV antologii, a XIV premii naționale pentru literatură, iar din anul 2001 este coordonatorul grupului „Flori de Măr” din Râșca.

    „Acordăm doamnei profesor doctor, Grădinaru Mihaela, titlul de cetățean de onoare al comunei Râșca, conform hotărârii Consiliului Local, numărul 33 din 27 mai 2023. Cu această ocazie ne exprimăm mulțumirea și recunoștința față de contribuțiile semnificative aduse în promovarea  imaginii pozitive a comunei la nivel național, prin activitatea culturală și religioasă, atât în calitate de profesor și autor, dar și în calitate de coordonator al grupului vocal «Flori de Măr», cu care ne mândrim ca râșcani. Doamnă profesoară, sunteți un model pentru noi și vă mulțumim pentru munca depusă și pentru devotament”, a declarat Ionuț Andreica, primarul comunei Râșca.

    Vizibil emoționată de această distincție, profesoara Mihaela Grădinaru a mărturisit că în spatele tuturor reușitelor sale, stă familia și cei apropiați.

    „Este un titlu care obligă, este cred că cea mai frumoasă încununare a muncii mele de până acum. Mulțumesc domnului primar, mulțumesc Consiliului Local pentru inițiativă, mulțumesc părinților mei, profesorii Zenobia și Ioan Țicalo, care m-au învățat și prin exemplul lor personal să îmi iau într-adevăr întotdeauna rădăcinile acolo unde merg și să știți că indiferent pe ce meleaguri mi-au fost purtați pașii, am spus întotdeauna cu mândrie faptul că vin din comuna Râșca, județul Suceava și mulțumesc familiei de la Școala Gimnazială Râșca, locul unde îmi desfășor o bucată din activitatea mea, mulțumesc familiei mele mari din Jahalia și mulțumesc în mod deosebit familiei mele minunate din spate, grupului «Flori de Măr». Acest titlu este în foarte mare măsură și pentru ei. Mulțumesc!”, a declarat profesoara Mihaela Grădinaru.

    Cuplurile de aur din Râșca  au primit din partea edilului Ionuț Andreica și a Consiliului Local, diplome de recunoștință și câte o atenție pentru domni, în timp ce doamnele au primit câte un minunat buchet de flori. Hisom Ioan și Alexandrina, Chirilă Neculai și Maria, Cumpăneanu Valeriu și Domnica, Apetroaie Ioan și Silvia, Axinte Costică și Valentina, Ciocan Ioan și Verona, Petrache Ioan și Ioana, Drăgănescu Gheorghe și Rodica, Cîrjă Gheorghe și Valeria, Arcip Costache și Aurica, Luluț Constantin și Lilica și Constantinescu Matei și Alexandrina au urcat pe scena de la Râșca și le-au dezvăluit celor prezenți câteva din secretele longevității vieții de familie, fiind un model pentru tinerele generații.

    Lista invitaților de la Râșca a fost deschisă de iubita interpretă Veta Biriș, publicul fredonând versurile patriotice ale melodiilor atât de cunoscute ale interpretei, după care râșcanii s-au prins în horă alături de Laura Lavric. A urmat un recital de excepție susținut de Alexandru Brădățan și Andreea Haisan, după care apreciatul interpret Sorin Filip a încântat publicul cu o serie de melodii pline de încărcătură sentimentală.

    Invitatul special al serii a fost solistul Dan Ciotoi care a venit la Râșca însoțit de formația Generic. Melodiile care l-au consacrat și l-au făcut celebru au răsunat pe toloaca de la Râșca în aplauzele înflăcărate ale publicului. Nepoți și bunici au cântat și au dansat pe muzica lui Dan Ciotoi, demonstrând astfel că acest artist este apreciat și iubit de toate generațiile.

    Petrecerea a continuat la Râșca până spre miezul nopții, cu o discotecă în aer liber. Atmosfera a fost întreținută de DJ Flocky.

    Primarul Ionuț Andreica le-a mulțumit în final tuturor pentru prezență, atât publicului extrem de numeros cât și invitaților care au venit cu drag la Râșca și a promis că anul viitor, această sărbătoare a comunei, va fi marcată cu și mai mult fast.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles