La 08.10.2021, la ora 02.10, SPR 4 Gălănești a fost sesizată prin 112 de către Dragoș C., din comuna Frătăuții Noi, cu privire la faptul că pe raza satului Costișa arde o casă.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că imobilul din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi, este proprietatea Mariei F., de 39 ani, și este formată din casă de locuit și anexe cu destinația de adăpost pentru animale. Imobilul sus menționat nu era alimentat cu energie electrică.
La data de 08.10.2021, în jurul orei 02.00, a izbucnit un incendiu din spatele șurii de la imobilului în cauză, în urma căruia a luat foc toată șura cu adăpostul pentru animale și șopronul.
În locul în care a izbucnit incendiul fiind depozitate materiale ușor inflamabile respectiv fân și lemne, focul s-a extins cu rapiditate, astfel încât a luat foc și o anexă de la imobilul aparținând Magdalinei M., de 80 ani.
Pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu 7 autospeciale, 2 din cadrul ISU Suceava – Detașamentul Rădăuți, 2 de la Serviciul de Pompieri Voluntari Frătăuții Vechi, 2 de la Serviciul de Pompieri Voluntari Frătăuții Noi și 1 de la Serviciul de Voluntari Mușenița.
În urma incendiului a ars șura cu adăpostul pentru animale și șoprul, au pierit o vacă, 2 porci, păsări și a fost afectat acoperișul casei de locuit aparținând Mariei F., iar la imobilul aparținând Magdalinei M. a ars o anexă și a fost afectată și casa de locuit.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită inițial de pompierii militari din cadrul ISU Suceava – Detașamentul Rădăuți, ca fiind „folosirea intenționată a sursei de aprindere”.
Nu au fost înregistrate victime omenești.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere”.
Având în vedere dubiile polițiștilor cu privire la modul de producere a incendiului și neconcordanțele victimelor privind asigurarea cu curent electric a anexelor, cu ocazia recercetării la fața locului efectuată de către lucrătorii secției împreună cu specialiști din cadrul Serviciului de Criminalistică din cadrul IPJ Suceava și a unui lucrător din cadrul ISU Bucovina Suceava s-a constatat că aspectele menționate în cuprinsul procesului verbal de către cadrele ISU după stingerea incendiului nu corespund cu realitatea.
În urma audierii persoanei vătămate Maria F. și a martorilor identificați la fața locului, s-a stabilit faptul că femeia a alimentat cu energie electrică șura imobilului în care locuiește prin intermediul unui cablu electric improvizat, cablu care se alimenta cu energie electrică dintr-o priză din incinta casei. Cablul electric improvizat făcea legătura dintre casă și șura în care a izbucnit incendiul și era utilizat de proprietarii imobilului pentru iluminatul șurei dar și a grajdului pentru animale. Cu ocazia recercetării la fața locului au fost identificate fire electrice topite precum și o dulie de bec. Ca urmare a recercetării la fața locului s-a stabilit cauza incendiului ca fiind instalația electrică improvizată, instalație ce era alimentată cu energie electrică în momentul producerii incendiului.
De asemenea, s-a stabilit cu certitudine că partea vătămată al cărei imobil a fost sursa principală de aprindere nu era în relații de dușmănie cu alte persoane, nu a fost niciodată amenințată și nici nu există indicii care să conducă la ipoteza unei incendieri intenționate a imobilului.
În cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de „distrugere” în infracțiunea de „distrugere din culpă”.


