More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” transformă municipiul Câmpulung Moldovenesc într-o capitală europeană a portului popular în acest sfârșit de săptămână

    Ziua de astăzi a însemnat pentru municipiul Câmpulung Moldovenesc debutul celei de-a XXXIV-a ediții a Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”. În cadrul evenimentului de importanță europeană au fost prezentate folclorul și tradițiile Bucovinei, prin participarea a șase țări, în care trăiesc foști locuitori ai Bucovinei și urmașii acestora: Polonia, Ucraina, România, Ungaria și Republica Moldova.

    Obiectivul general al festivalului este promovarea Bucovinei, ca model de înțelegere și de colaborare armonioasă prin păstrarea identității culturale. Activitățile culturale desfășurate pe tot parcursul festivalului urmăresc prezentarea bogăției cultural-populare bucovinene în manifestarea ei multietnică, prin trecerea în revistă a formațiilor artistice participante, care prezintă cântecul, jocul, muzica, portul și obiceiurile, precum și stimularea procesului de formare a conștiinței comunității bucovinene regionale, mai ales în rândul tinerilor.

    Sub această denumire, Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, se desfășoară anual, începând din 1989, manifestările festivalului. După tradiție, și anul acesta manifestările au debutat cu o paradă a portului popular, paradă deschisă de Buciumașii din Câmpulung Moldovenesc, după care, prin fața publicului numeros prezent, au trecut gospodari din zonă, îmbrăcați în straie populare, cu câini ciobănești sau călare.

    În acest cadru extraordinar a fost lansată oficial, Stațiunea Turistică Bucovina, în prezența președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, administratorul public al județului Suceava, Irina Vasilciuc, primarului municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, cât și a oaspeților, mai exact a reprezentanților unităților administrative din județ care au fost declarate stațiuni turistice, și anume Mihai Constantinescu primarul comunei Sadova, Andrei Mazăre, primarul comunei Dorna Arini, Cătălin Iordache, primarul comunei Șaru Dornei, Traian Iliesi, primarul comunei Moldovița, Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței, Constantin Buga, primarul comunei Frumosu, Nicolai Baltag, primarul comunei Vama, Viorel Croitoru, primarul comunei Mănăstirea Humorului, Viluț Mezdrea, primarul comunei Poiana Stampei, Dorin Pînzar, primarul comunei Sucevița.

    „Dragi bucovineni, astăzi avem o zi minunată la Câmpulung Moldovenesc, prin participarea tuturor stațiunilor turistice de interes național și local din județul Suceava, care își vor prezenta, în cadrul Festivalului, oferta turistică a tuturor pensiunilor și hotelurilor”, a transmis primarul Mihăiță Negură, în cuvântul său de deschidere.

    Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur a menționat că stațiunea turistică Bucovina, din care fac parte toate cele 25 de stațiuni de interes local și național din județ va atrage și mai mulți turiști în zonă.

    „Pregătiți-vă trei zile maraton la Câmpulung Moldovenesc, inima Bucovinei, capitala culturală, pentru câteva zile, a portului popular și a autenticului. Astăzi am venit cu câinele meu, Ursu, la paradă, iar cineva mi-a spus că de anul viitor să umblu cu câinele după mine, nu de anul acesta, dar l-am luat că mi-e drag. Vreau să dau un semnal crescătorilor de animale din frumoasa Bucovină. Cât de frumoasă a fost această paradă de cai și câini ciobănești. Cred că și prin cultură, tradiții și folclor putem să devenim mai puternici. Iertat să fiu că m-am înfierbântat puțin în hora mare a Câmpulungului, dar să știți că și asta face parte din viață! Și cu riscul de a-mi mai încasa niște critici, că știți bine că nu scap zilnic de ele, mi-s dragi și cei care mă critică pentru că fac ceea ce îmi place. Eu vin din filmul Bucovinei și nu mă voi preface niciodată! Bucovina trebuie iubită, trebuie vizitată, trebuie dansată și trebuie promovată! Anul acesta am luat hotărârea împreună cu domnul primar Mihăiță Negură să organizăm acest Târg de Turism al Bucovinei pentru a lansa Stațiunea Turistică Bucovina. Și vreau să îl felicit în mod deosebit pe domnul Negură pentru că este un om gospodar, este un om care înțelege ce înseamnă valorile Bucovinei și cu el am organizat toate astea. E prima dată când lansăm Stațiunea Turistică Bucovina. Există o lege care ne-a dat voie să înființăm Bucovina – stațiune turistică. Se cheamă Organizație pentru Managementul Destinației Turistice. Este prima din România care e înființată, cu CJ Suceava, cu primăriile stațiuni turistice, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei dar și celelalte, Sucevița, Pojorâta, Fundu Moldovei și celelalte. Toate cele 25 de stațiuni sunt membre în Stațiunea Bucovina. Doar uniți putem să fim o forță. Noi vrem ca turistul să nu rămână două nopți în Bucovina. Vrem să rămână 10 zile, 15 zile. Și trebuie să diversificăm turismul. Asta am vrut noi să facem prin acest târg de aici. Vrem să facem publicitate gastronomiei, portului popular, meșteșugurilor și ofertei turistice. Și ăsta este abia începutul. Va trebui să mergem în toate orașele din județ să facem reclamă și în alte județe din țară și străinătate. Bucovina merită să fie vizitată de multă lume”, a declarat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava.

    Angelica Fădor, deputat PNL de Suceava, l-a lăudat pe edilul Mihăiță Negură pentru că doar cu o muncă susținută se poate menține un astfel de festival.

    „Mă bucur să fiu prezentă aici, într-un loc atât de frumos și deosebit, unde s-au adunat bucovineni din țară și din afara ei. Bucovineni păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor populare și care au știut să transmită mai departe aceste tradiții, întrucât ele reprezintă o zestre sfântă, ce nu trebuie lăsată deoparte”, a menționat deputatul Angelica Fădor.

    Zbigniew Kowalski, partenerul polonez al acestui festival internațional și-a exprimat dorința de a apuca și ediția 100, fiind mândru că ceea ce a început în urmă cu foarte mulți ani, dăinuie și astăzi.

    „Când domnul președinte m-a numit veteran, în capul meu au început să se deruleze filme despre acest festival, a fost în 1991 când pentru prima dată am început să vorbim despre Festivalul Întâlniri Bucovinene și cu acești veterani. Se derulează de 25 de ani, acest film, Întâlniri Bucovinene, aici, în România. Este specific și este o sărbătoare și vrem să negociem cu Cel de Sus ca să ajungem la ediția 100, pe această scenă, pentru că noi, bucovinenii putem să facem aceste festivaluri. Putem discuta mult despre acest festival și ne putem bucura în toate limbile. Pentru că suntem aici și pentru că putem să fim, să nu uităm de prietenii noștri din Ucraina. Mulțumesc tuturor grupurilor dar în mod special celor din Ucraina iar ceea ce am spus anul trecut, aici, pe scenă la Câmpulung Moldovenesc, este valabil și anul acesta, noi suntem pe scenă iar acolo se dau lupte. Și ca să repet ce a spus domnul președinte, tradițiile vor dăinui mereu”, a transmis Zbigniew Kowalski.

    Invitat special la deschiderea oficială a acestui festival a fost și viceguvernatorul regiunii Cernăuți, Iulia Hrițcu Andrieș.

    „Buna ziua Câmpulung Moldovenesc și mulțumesc foarte mult pentru ospitalitatea dumneavoastră, pentru sentimentul de pace, pentru paradă. Din păcate, noi nu avem aceste lucruri în Ucraina și în fiecare zi trebuie să mulțumim Armatei pentru că suntem în viață. Mulțumesc domnului Flutur pentru ajutorul pe care ni l-a oferit încă de la începutul războiului și am simțit că avem lângă noi, nu numai vecini, ci și frați. Astăzi sărbătorim cultura, sărbătorim integrarea europeană prin cultură și ceea ce este aici, se va păstra mereu. Transmit și sincere salutări din partea domnului guvernator al Cernăuțiului și sper că viitorul festival va fi sărbătorit în țară, în pace”, a declarat Iulia Hrițcu Andrieș.

    Și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a fost reprezentată cum se cuvine la aceste manifestări culturale deosebite.

    „Stimate domnule președinte, vreau să vă așez și eu la inimă gândul și binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și dacă tot a menționat domnul  Zbigniew Kowalski că vom ajunge la ediția 100, la ce am văzut astăzi în paradă, copii atât de mici, care au îmbrăcat costumul popular care este tradiția noastră și frumusețea noastră a Bucovinei, sunt convins că copiii și nepoții noștri vor dansa la același festival. Dumnezeu să ajute!”, a declarat părintele Mihai Cobziuc, reprezentantul Arhiepiscopiei.

    Alături de stațiunile turistice din județ, un stand de prezentare la acest festival a avut Gal Sucevița-Putna, una dintre cele mai populare zone din Bucovina, deoarece acesta impresionează prin caracterul său istoric, geografic și turistic dar și datorită monumentelor de arhitectură cu fresce interioare și esterioare din acest colț de țară, ce au fost trecute în Patrimoniul UNESCO.

    La nivelul Strategiei de Dezvoltare Locală a GAL Sucevița-Putna, în perioada decembrie 2016 – septembrie 2022 au fost încheiate 38 de contracte de finanțare nerambursabilă. Președintele Gal-ului Sucevița-Putna, Ioan Iacoban, a menționat că obiectivul general este promovarea turismului gastronomic local prin înființarea de puncte gastronomice, rute tematice și circuite turistice prin valorificarea produselor locale. 

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles