După o pauză de doi ani de zile, Primăria și Consiliul Local Arbore au organizat astăzi Festivalul de folclor „Floare de salcâm”, eveniment cultural care a ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție. Atmosfera de cântec, joc și voie bună a fost întreținută de absambluri folclorice din zonă, pe scena amplasată în parcul central al comunei, urcând artiști de toate vârstele.
Spectacolul a debutat cu Ansamblul Folcloric „Luca Arbore”, urmat de Ansamblul „Țănțăroiul” de la Școala nr. 2 din Iaslovăț și de Formația de dansuri bărbătești „Trilișești”, tot din Iaslovăț. Publicul numeros le-a aplaudat cu mare drag pe interpretele Camelia Daniliuc, Antonia Manoilă, Teodora Buliga, Sofia Manoilă cât și pe surorile Seserman. Ansamblul Folcloric „Stejărelul” din Cajvana i-a încântat pe toți cei prezenți la mult așteptatul eveniment folcloric. Momentele de final, cele mai așteptate de altfel, au fost rezervate Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava și interpretului de muzică populară, Paul Ananie, când publicul s-a ridicat de pe scaune și a încins o horă mare, de toată frumusețea.
Cu ocazia acestui Festival, devenit tradiție la Arbore și transmis mai departe tinerei generații, edilul Dan Vasile Tiperciuc a mulțumit tuturor celor prezenți și a înmânat o serie de plachete omagiale persoanelor care au contribuit cel mai mult la susținerea arborenilor în perioada complicată pe care am traversat-o cu toții, și anume pandemia de Coronavirus.
Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a fost prima nominalizată la această categorie, a oamenilor dragi sufletului celor din Arbore, și a primit placheta în semn de mulțumire și apreciere, în aplauzele celor prezenți.
„Vă mulțumesc pentru invitație și mă bucur că vă revăd. După doi ani de pandemie și de restricții, iată că am trecut cu bine peste toate, suntem sănătoși cu toții și îmi doresc să ne revedem cu toții, mulți ani de acum în colo. Cred că numele comunei și cel al festivalului reprezintă o binecuvântare pentru oamenii locului și nu pot decât să vă urez să fiți binecuvântați în continuare și sănătoși”, a declarat Mirela Adomnicăi, deputat PSD.
Și subprefecții județului Suceava, Florin Sinescu și Cristian Șologon au fost prezenți la Festivalul de folclor „Floare de salcâm” de la Arbore și au primit plachete omagiale.
„Omul sfințește locul iar aici la Arbore, acest lucru se vede. Vă doresc tuturor o zi minunată, o vară și o toamnă bogată”, a transmis subprefectul Florin Sinescu, povestind că florile de salcâm îi amintesc de copilăria petrecută la bunici.
Mulțumiri deosebite pentru sprijinul din ultima perioadă, acordat arborenilor, a primit și subrefectul Cristian Șologon.
„Mulțumesc pentru invitație dar și pentru prietenia dumneavoastră. Ne bucurăm după o perioadă de restriște. Poate Dumnezeu a făcut așa ca să ajungem să apreciem ceea ce avem. Să aveți o duminică minunată și să vă fie toate după suflet”, a declarat subprefectul Cristian Șologon.
Gheorghe Tomăscu, primarul orașului Cajvana, s-a numărat printre oamenii apreciați de administrația locală a comunei Arbore, reprezentată de primarul Dan Vasile Tiperciuc.
„Mulțumesc mult pentru invitație. Întotdeauna la vecini se vine cu mare drag, cu sufletul deschis”, a menționat Gheorghe Tomăscu, primarul orașului Cajvana.
Un alt vecin iubit și apreciat al arborenilor, este Ion Cotoară, primarul comunei Iasvolăț, care a venit la acest eveniment însoțit de artiștii comunei pe care o administrează.
„Sunt mândru de artiștii comunei. Formația <<Trilișești>> reprezintă identitatea comunei Iaslovăț, au o tradiție de peste 70 de ani. Ne bucurăm că cei tineri păstrează tradiția”, a spus Ion Cotoară, primarul comunei Iaslovăț.
Primarul Dan Vasile Tiperciuc le-a mulțumit de asemenea și dascălilor comunei cât și preoților care au grijă de sufletele oamenilor, aceștia recunoscând că nimic nu ar fi posibil în Arbore dacă nu ar exista o colaborare strânsă între primărie, școală și biserică, edilul Dan Vasile Tiperciuc fiind un om implicat și foarte responsabil.















