La 05.12.2021, la ora 14.20, pe DN2, în localitatea Cumpărătura, comuna Bosanci, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a două persoane.
Daniel M., de 28 ani, din orașul Dolhasca, a condus autoturismul Audi pe DN2, în localitatea Cumpărătura, dinspre Fălticeni către Suceava, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sens opus și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Hyundai care era condus din sens opus de Maria P., de 37 de ani, din municipiul Iași.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto Maria P. (diagnostic: contuzie toracică, contuzie șold și picior stâng) și a pasagerei de pe locul din dreapta față a autoturismului Audi, Cătălina B. (diagnostic: contuzie umăr drept ) care au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.









