Edilul comunei Berchișești, Violeta Țăran, a mobilizat o mână de voluntari din cadrul Primăriei pe care o conduce cu atât drag pentru oameni și locuri, și au aprins câte o candelă, la fiecare mormânt din cimitirul satului, în noaptea sfântă.
Cu profund respect și pioasă aducere aminte pentru cei trecuți în neființă, primarul Violeta Țăran a predat o adevărată lecție despre păstrarea tradițiilor, tinerei generații, copiilor din Berchișești, care trebuie să învețe obiceiurile zonei și ce înseamnă cu adevărat Lumina Sfântă din noapte de Paști. Evenimentul a devenit deja tradiție la Berchișești, fiind la cea de-a III-a ediție.
„Cu ajutorul voluntarilor din cadrul administrației locale, fiecare mormânt din cimitirele noastre are acum o candelă aprinsă. Este pentru al treilea an consecutiv în care am organizat această acțiune, cu ocazia Învierii Domnului, în memoria localnicilor care nu mai sunt printre noi! Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în activitatea de sâmbătă seara și vă doresc sărbători pascale binecuvântate în continuare!”, a transmis Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești.


















