În această dimineață, în jurul orei 06.30, un grav accident de circulație s-a produs la intrare în orașul Siret, dinspre Negostina.
O ucraineancă, în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea mașina pe E85, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal TIR-ul condus de un bulgar, în vârstă de 61 de ani.
Femeia a rămas încarcerată în mașină, fiind scoasă de către pompieri. Aceasta a suferit leziuni grave, astfel că a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava, unde medicii au stabilit că viața nu îi este pusă în pericol.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



