More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO 18 milioane de lei vor ajunge în comuna Straja prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: „Extinderea rețelei de apă și canalizare va sprijini dezvoltarea activităților economice, a serviciilor, protejează și îmbunătățește atât viața locuitorilor, cât și calitatea mediului înconjurător”

    Comuna Straja este una dintre marile beneficiare ale Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. În localitatea aflată la granița cu Ucraina, urmează să ajungă în perioada următoare, suma de 18 milioane de lei (peste 3,5 milioane de euro) bani destinați pentru realizarea rețelelor de apă și canalizare. Astfel, Straja primește cea mai mare sumă de bani, prin acest program, în ceea ce privește localitățile din mediul rural, din județul Suceava.

    „Realizarea acestui proiect de extindere a rețelei de apă și canalizare va sprijini dezvoltarea activităților economice, a serviciilor, protejează și îmbunătățește atât viața locuitorilor, cât și calitatea mediului înconjurător. Este absolut necesară executarea lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare situate în intravilanul comunei Straja, dorindu-se racordarea tuturor gospodăriilor din comuna Straja. Finanțarea acestui important proiect este obținută parțial prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, suma alocată de Guvern pentru acest obiectiv de investiții fiind de 18 milioane de lei, una din cele mai mari sume primite de o comună din județul Suceava, și totodată, cel mai mare proiect pe care l-a avut vreodată comuna Straja”, a declarat Mihai Juravle, primarul comunei Straja.

    Fiu al satului, edilul a recuperat o clădire care a fost vândută în anul 2005, pentru a o reda comunității. Primarul Mihai Juravle vrea să întoarcă măcar o parte din binele pe care l-a primit din partea învățământului din Straja, care l-a format, și să modernizeze grădinița de la Troci, grădiniță de care se vor bucura generații întregi de preșcolari.

    „Este vorba de terenul și imobilul de la Troci, cumpărate de către Primăria comunei Straja prin licitație publică în data de 28 februarie 2022. Primăria Straja intenționează realizarea unui obiectiv de investiție, care este imperios necesar pentru asigurarea unui cadru optim de desfășurare a activităților didactice în clădirea Grădiniței cu program normal nr. 1 din comuna Straja. Pentru finanțarea cheltuielilor aferente acestui obiectiv de investiții se vor accesa fondurile guvernamentale prin Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, program coordonat de Ministerul Mediului prin Agenția Fondului de Mediu, conform Ghidul de finanţare din anul 2021 a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice aprobat prin ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2057/2020, cu modificările și completările ulterioare”, a completat edilul Mihai Juravle.

    Educația reprezintă o prioritate pentru primarul comunei Straja, iar pentru derularea unui proces de învățământ de calitate, atât elevii cât și cadrele didactice au nevoie de condiții optime. Mihai Juravle este conștient că doar printr-o educație desăvârșită, elevii din comună vor reuși să devină oameni responsabili și din acest motiv, continuă să investească în infrastructura școlară. Clădirea școlii vechi din comună urmează să fie și ea renovată și reabilitată. 

    „Clădirea nu corespunde din punct de vedere al eficientizării energetice, fiind necesar a se proiecta un sistem de gestionare a energiei conform cerințelor actuale. Realizarea obiectivului de investiție este necesar pentru asigurarea unui cadru optim de desfășurare a activităților didactice în clădirea Școlii vechi din comuna Straja, finanțarea acestui obiectiv de investiții va fi asigurată tot de Ministerul Mediului prin Agenția Fondului de Mediu”, a completat primarul Mihai Juravle.

    Tot în ample lucrări de modernizare, va intra și Grădinița nr. 3 din comună, iar în curtea interioară a creșei, cât și în curtea școlii vechi, vor fi amenajate locuri de joacă, pentru cei mai tineri locuitori ai comunei. Trebuie menționat faptul că în această comună nu sunt amenajate locuri de joacă pentru copii.

    „Implementarea acestui proiectul va contribui la promovarea diferitelor tipuri de joc pentru copiii din comuna Straja, care sunt vitale pentru dezvoltarea cognitivă, emoţională, fizică şi socială a copilului. Locurile de joacă permit copiilor să se joace liber, orice fel de joc, încurajaţi de o gamă largă de structuri şi spaţii de joacă. Jocul liber oferă copilului posibilitatea să exploreze noi orizonturi, în funcţie de tendinţele sale naturale, permiţându-le copiilor să înveţe unii de la alţii şi să interacţioneze cu o gamă largă de grupe de vârstă. Finanțarea acestui obiectiv de investiții se va face din bugetul local, din excedentul anilor trecuți. Va fi primul spațiu de joacă amenajat pentru copiii din comuna Straja, dar nu și ultimul. Este o promisiune pe care o fac față de copiii din comuna noastră”, a declarat primarul comunei Straja, Mihai Juravle.

    Dispensarul uman din Straja va fi reabilitat și modernizat

    Prin tot ceea ce face, acesta demonstrează că se preocupă de toți locuitorii comunei, de la copii, la vârstnici, și cum nu se poate o viață liniștită, fără sănătate, în perioada următoare se va reabilita și moderniza dispensarul uman din comună. Atât cadrele medicale care își desfășoară activitatea acolo, cât și pacienții care îi vor trece pragul, vor beneficia de condiții extraordinare.

    „Se propune realizarea unui proiect de reabilitare termică și creștere a eficienței energetice a clădirii și aducerea acesteia la normativele si cerințele actuale. Realizarea acestui obiectiv de investiție va asigura o mai bună eficientizare energetică prin reducerea consumului de energie și scăderea costurilor cu utilitățile, dar totodată se are în vedere dezvoltarea infrastructurii de sănătate și susținerea ofertei de servicii medicale în vederea asigurării accesului tuturor categoriilor de locuitori la serviciile de sănătate de bază. Finanțarea acestui proiect se va face prin Compania Națională de Investiții”, a mai adăugat Mihai Juravle, primarul comunei Straja.

    Pentru a se asigura condiții corespunzătoare de deplasare în siguranță a pietonilor și bicicliștilor, acest fapt ducând la scăderea riscului producerii de accidente rutiere cauzate de circulația pe partea carosabilă a drumului, în comuna Straja se vor amenaja piste de biciclete. Sursa de finanțare identificată este prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea proiectului este de aproximativ 320.000 de euro, iar lungimea pistei de biciclete dorite a se amenaja va fi de aproximativ 8.000 de metri.

    „Investiția face parte din proiectele pentru promovarea dezvoltării infrastructurii locale, iar amenajarea pistei de biciclete are destinația de circulație a pietonilor și bicicliștilor, investiția fiind necesară atât în eficientizarea traficului, cât și a siguranței cetățenilor”, a menționat primarul Mihai Juravle.

    Iluminatul public în comuna Straja se realizează în momentul de față prin intermediul a aproximativ 880 de corpuri de iluminat, care au un consum mare de energie electrică. Aprinderea – stingerea iluminatului public se face în momentul de față prin cabluri pilot, multe din ele fiind avariate, iar comanda aprinderii – stingerii se face cu ceasuri programatoare, ceea ce conduce la numeroase probleme în sincronizarea aprinderii – stingerii iluminatului public din comuna Straja, toate aceste aspecte contribuind la necesitatea modernizării sistemului de iluminat. Vechile corpuri vor fi înlocuite cu aparate de iluminat noi cu sursă de lumină cu LED, console și coliere noi realizate din țeavă si platbandă de oțel zincate montate pe stâlpii existenți. Acest proiect va fi implementat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu.

    „Realizarea unui iluminat corespunzător determină în special, reducerea riscului de accidente rutiere, reducerea numărului de agresiuni contra persoanelor, îmbunătățirea orientării în trafic, îmbunătățirea climatului social și cultural prin creșterea siguranței activităților pe durata nopții. Totodată, iluminatul corespunzător al trotuarelor reduce substanțial numărul de agresiuni fizice, conducând la creșterea încrederii populației pe timpul nopții. Iluminatul eficient presupune scăderea infracționalității și securitate sporită”, a exemplificat edilul comunei Straja.

    Două utilaje au fost achiziționate din banii economisiți la bugetul local

    Bun gospodar, primarul Mihai Juravle, a chibzuit banul public și a reușit să facă economii importante la bugetul local, iar din banii economisiți a achiziționat două utilaje, acestea la rândul lor urmând să aducă alte economii.

    „A fost necesară și oportună achiziționarea unui încărcător pe pneuri și a unui excavator pe șenile, astfel încât autoritatea publică să poată interveni, în cel mai scurt timp, atunci când situația o impune, astfel încât, în situații de urgență, efectele resimțite de către populație să fie minime. Utilajele au fost achiziționate din excedentul bugetului local de la finele anului 2020, practic din economiile realizate din mandatul 2016-2020. Obiectivul important la nivelul unității noastre administrativ – teritoriale, prin achiziționarea celor două utilaje specifice, este de eficientizare a acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii stării de normalitate a vieții locuitorilor comunei noastre. Lista obiectivelor de investiții nu se oprește aici, acestea fiind doar o parte din proiectele lucrate în ultimii ani de întreaga echipă a Primăriei comunei Straja, echipă căreia țin în mod special să îi mulțumesc! Avem proiecte ce presupun modernizarea drumurilor comunale și a trotuarelor în întreaga localitate, înființarea rețelei de distribuție de gaze naturale, construirea unei săli moderne de sport, modernizarea pieței comunale, investiții în dezvoltarea transportului ecologic și implementarea unor strategii de dezvoltarea a serviciilor sociale din localitatea noastră. Cu toții ne dorim ca aceste proiecte să fie finalizate, deoarece vor schimba în bine viața tuturor”, a încheiat Mihai Juravle, primarul comunei Straja.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles