Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Fără Festivalul „Flori de pe Dorna” în acest an la Poiana Stampei. Primarul Viluț Mezdrea a anunțat că tradiționalul eveniment a fost anulat pentru a prioritiza cofinanțarea unor investiții europene majore și pentru a permite finalizarea lucrărilor la o nouă scenă modernă

Locuitorii din Poiana Stampei și iubitorii de folclor din întreaga zonă a Dornelor primesc o veste tristă în plin sezon al sărbătorilor de vară. Primarul comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a anunțat oficial că ediția din acest an a Festivalului „Flori de pe Dorna”, un eveniment cu o tradiție deosebită pentru întreaga comunitate, a fost anulată. Decizia, deși una extrem de dificilă pentru administrația locală, a fost fundamentată pe două motive majore ce țin de modernizarea infrastructurii culturale și de gestionarea chibzuită a bugetului public.

Principalul argument tehnic care a stat la baza acestei măsuri este demararea unui amplu proiect de modernizare chiar în spațiul în care se desfășura de obicei festivalul. În aceste zile au început oficial lucrările pentru construirea unei scene noi și moderne, precum și pentru amenajarea prin pavare a întregii zone destinate publicului și comercianților. Investiția este realizată prin fonduri europene atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență, având ca termen de finalizare sfârșitul lunii august, un calendar strict pe care administrația locală este obligată să îl respecte cu maximă responsabilitate.

Pe lângă șantierul deschis, edilul a explicat că un alt factor decisiv a fost prudența financiară în contextul economic actual destul de dificil. Administrația locală a ales să direcționeze resursele financiare disponibile către cofinanțarea unor investiții masive aflate deja în plină desfășurare în comună, proiecte care vor rămâne ca moștenire pentru generațiile viitoare. Este vorba despre construirea unei creșe noi, a unui corp modern de școală și de achiziția unui buldoexcavator printr-un proiect finanțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, toate acestea necesitând o susținere financiară locală prioritară în această perioadă.

Primarul Viluț Mezdrea a explicat pe larg această decizie grea și a făcut apel la înțelegerea oamenilor, subliniind prioritățile momentului pentru comunitatea din Poiana Stampei.

„Este o decizie pe care nu am luat-o ușor, însă ea este determinată de două motive importante. În primul rând, în aceste zile au început lucrările pentru construirea noii scene și pentru amenajarea prin pavare a spațiului în care festivalul a fost și va fi organizat și pe viitor în condiții și mai bune. În al doilea rând, am considerat că este momentul să gestionăm cu maximă prudență resursele financiare ale comunei. Trebuie să fim chibzuiți cu puținii bănuți pe care îi avem la dispoziție la bugetul local al comunei, traversând momente dificile atât la nivel de țară, cât și resimțite tot mai acut la nivel local, la nivel de comună. În perioada următoare avem de asigurat cofinanțarea unor investiții importante aflate în derulare, precum construirea creșei, a corpului nou de școală, a proiectului privind achiziționarea buldoexcavatorului prin AFIR, și a altor proiecte finanțate din fonduri europene. Știu că mulți dintre dumneavoastră așteptați în fiecare an acest festival, iar această pauză va fi resimțită de noi toți. Tocmai de aceea, vă asigur că este doar o întrerupere, nu renunțarea la această frumoasă tradiție”, a precizat primarul Viluț Mezdrea.

Edilul și-a exprimat convingerea că, începând de anul viitor, Festivalul „Flori de pe Dorna” își va redeschide porțile într-un cadru complet modernizat, oferind condiții net superioare atât pentru artiștii invitați, cât și pentru toți participanții care vor veni să petreacă în inima Bucovinei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles