Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Elevii din Șerbăuți confirmă că mediul rural poate face performanță: „Educația a fost și va rămâne o prioritate pentru mine și pentru administrația locală din Șerbăuți”

Într-o perioadă în care diferențele dintre mediul rural și urban sunt adesea invocate ca obstacole în calea educației de calitate unitățile de învățământ din comuna Șerbăuți reușesc să contrazică această percepție. Aici sunt absolvenți care s-au clasat printre cei mai buni la Evaluarea Națională din acest an, obținând medii remarcabile și dovedind că pasiunea pentru învățătură, susținută de cadre dedicate și de o administrație locală implicată, poate da roade indiferent de locul în care înveți.

În ultimii ani, școlile a beneficiat, datorită implicării extraordinare a edilului Cătălin Sanduleac,  de modernizări esențiale, printre care, laboratoare, dotări digitale, mobilier nou și un climat educațional motivant, investiții realizate cu către administrația locală atât cu fonduri europene, guvernamentale cât și de la bugetul local. Rezultatele obținute de acești elevi nu sunt întâmplătoare, ci reflectă un efort comun: al copiilor, al profesorilor și al comunității.

„Educația a fost și va rămâne o prioritate pentru mine și pentru administrația locală din Șerbăuți. Cred cu tărie că toți copiii merită șanse egale, indiferent dacă învață într-o școală de oraș sau de la sat. Tocmai de aceea, am investit constant în modernizarea școlii, în dotări moderne și în crearea unui mediu propice învățării. Aproape toate cadrele didactice sunt din Suceava și tuturor le este decontată naveta, lună de lună. Rezultatele obținute de elevii noștri la Evaluarea Națională ne arată că eforturile nu au fost în zadar. Sunt mândru de munca acestor copii, de implicarea profesorilor și de faptul că Școala Șerbăuți poate fi un exemplu de reușită în mediul rural. Vom continua să susținem educația și să oferim condiții cât mai bune pentru ca fiecare elev să își poată atinge potențialul”, a declarat Cătălin Sanduleac, primarul comunei Șerbăuți.

Cu media 09.00 la Evaluarea Națională, Miruna Berzescu este un exemplu de perseverență, modestie și determinare, care demonstrează că seriozitatea și sprijinul potrivit pot învinge orice barieră.

„Vreau să mulțumesc din suflet familiei mele, care mi-a fost mereu alături și m-a susținut din toate punctele de vedere. Le sunt recunoscătoare și profesorilor mei. Au fost ca o a doua familie pentru mine și m-au îndrumat să aleg înțelept Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’, profilul educator-puericultor. Am dat probele și am fost admisă exact acolo unde mi-am dorit. Dacă aș putea să dau un sfat celor care trec în clasa a VIII-a, ar fi acela să învețe pentru a ajunge la liceul dorit. Nu învață pentru profesori sau părinți, învață pentru ei”, a povestit Miruna Berzescu.

Teodora Marteniuc s-a clasat pe locul doi în comuna Șerbăuți, în ierarhia mediilor obținute la Evaluarea Națională, aceasta obținând 8,27. Teodora a învățat constant, a pus întrebări și a căutat să înțeleagă, nu doar să rețină.

„Deși am crescut la sat, am avut parte de o educație frumoasă și profesori care au avut mereu grijă de mine și de cunoștințele mele. Le mulțumesc pentru că m-au încurajat, m-au susținut și m-au format nu doar ca elev, ci și ca om. Iar acești ani de gimnaziu mi-au oferit multe lecții, amintiri și prietenii pe care le voi păstra mereu cu drag. În continuare, îmi doresc să merg la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava, la profil pedagogic, un pas important spre visul meu de a lucra cu copiii și de a duce mai departe ceea ce am primit: educație cu suflet”, a menționat Teodora Marteniuc.

Ioan Leuciuc completează podiumul elevilor merituoși de la Șerbăuți, cu media 8.12 și își dorește o carieră militară. Acesta s-a înscris la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și spune că în spatele rezultatului său se află și munca profesorilor dedicați dar și sprijinul unei administrații locale care a înțeles că investiția în educație este o investiție în viitor.

„Anii la Școala Gimnazială Șerbăuți mi s-au părut o experiență echilibrată. Am avut parte de profesori implicați, care au știut să explice clar materia, dar și momente mai relaxate alături de colegi. Atmosfera era una destul de familiară, fiind o școală mai mică, unde aproape toată lumea se cunoștea. Au existat, desigur, și provocări, dar per total a fost o perioadă din care am rămas cu amintiri plăcute și cu lucruri importante învățate”, a mai completat Ioan Leuciuc.

Lista elevilor din Șerbăuți cu rezultate bune și foarte bune la Evaluarea Națională continuă cu Elisabeta Șeucaliuc, Maria Maxim și Teodora Rotar.

„Sunt tare mândră de acești copii care au demonstrat că, prin muncă, seriozitate și sprijinul școlii, se pot obține rezultate bune, chiar și fără meditații particulare. Într-o lume în care se crede adesea că performanța este rezervată doar celor cu resurse, elevii noștri au arătat contrariul, că se poate și altfel, cu disciplină, cu încredere în profesori și cu dorința de a reuși”, a declarat profesoara Silvia Boiciuc, directorul Școlii Gimnaziale Șerbăuți.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles