Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Edilul Vasile Iliuț de la Vicovu de Sus și-a preluat în mod oficial noul mandat de primar: „Fiecare cetățean trebuie respectat așa cum ne respectăm familiile”

Astăzi, Vasile Iliuț și-a preluat în mod oficial noul mandat de primar al orașului Vicovu de Sus, în cadrul unei ceremonii desfășurate în sala de ședințe a Primăriei. La eveniment au participat prefectul Alexandru Moldovan, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului Rădăuți, Bogdan Loghin, deputatul Florin Pușcașu, precum și alți invitați.

În discursul său, Iliuț a mulțumit foștilor consilieri locali pentru sprijinul acordat proiectelor sale și a transmis un mesaj de bun venit noilor consilieri, exprimându-și dorința de a continua lucrările pentru dezvoltarea localității.

Primarul a subliniat importanța unității echipei locale pentru a finaliza proiectele aflate în desfășurare.

„Ne așteaptă un mandat nu ușor, dar dacă suntem alături ca o echipă unită, vom putea duce mai departe toate proiectele astfel încât orașul Vicovu de Sus să fie acolo unde îi este locul”, a declarat Vasile Iliuț.

De asemenea, el a adus mulțumiri speciale familiei sale, în special soției sale, pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului.

Vasile Iliuț a subliniat prioritățile mandatului său, punând accent pe modernizarea infrastructurii, educația celor peste 4.000 de elevi din oraș și colaborarea cu toate confesiunile religioase. El a evidențiat importanța continuării lucrărilor de ecologizare, modernizarea rețelei de apă și canalizare, și sprijinul pentru școli și biserici.

„Suntem alături de toate bisericile, indiferent de confesiune”, a spus primarul Vasile Iliuț, reiterând sprijinul pentru toate instituțiile orașului.

În final, primarul a cerut noilor consilieri locali să lucreze în folosul cetățenilor și să contribuie la bunăstarea comunității.

„Fiecare cetățean trebuie respectat așa cum ne respectăm familiile”, a adăugat Vasile Iliuț, făcând apel la unitate și colaborare în următorul mandat.

Tot astăzi, noii aleși locali au depus și ei jurământul, constituindu-se astfel noul Consiliu Local al orașului Vicovu de Sus.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles