More
    Muzeul Bucovinei Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Dumbrăveni, a cincea cea mai bogată comună din România, conform datelor financiare din 2021

    Sunt câteva comune în România care au parte de bani cât un oraș. Un clasament întocmit de site-ul analizeeconomice.ro, ținând cont de datele Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale pe anul 2021, arată care dintre comunele din țară au avut cele mai „grase” conturi anul trecut.

    Astfel, pe primul loc se află comuna Chiajna din județul Ilfov, care în 2021 a cumulat cele mai mari venituri, mai exact 88,15 milioane de lei.

    Pe locul doi național este comuna Florești din județul Cluj, cu venituri totale la buget de 79,15 milioane de lei , cu aproape 7 milioane mai mare față de anul 2020, când a avut venituri totale de 72,71 milioane de lei.

    Pe podium, pe locul 3, se află și comuna Miroslava din județul Iași, cu 68,90 milioane de lei.

    Pe locul patru în topul comunelor cu bani se află Sânmartin din județul Bihor (59,21 milioane de lei), iar pe locul cinci  Dumbrăveni din județul Suceava (56,66 milioane lei).

    În top 10 cele mai bogate primării rurale mai intră, după cum urmează: pe 6 – comuna Brănești din județul Ilfov (54,73 mil. lei), pe 7 – Giroc (54,40 mil. lei), comuna Dumbrăvița (51,58 mil. lei) din județul Timiș se situează pe locul 8, Dragomirești (49,35 mil. lei) din Ilfov este pe 9, iar pe locul 10 este comuna Ghiroda din Timiș (48,24 mil. lei).

    Site-ul analizeeconomice.ro mai arată și că, potrivit clasamentului, „cele mai sărace primării bogate” de la nivel de județe sunt din județele Alba, Vâlcea și Teleorman, respectiv comunele Ciugud (18,27 milioane lei), Vaideeni (17,76 mil lei) și Orbeasca (15,28 mil lei).

    Sursa: Analize Economice

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles