O manevră rutieră imprudentă a dus la rănirea a două persoane, duminică dimineață, pe drumul județean 209B, pe raza localității Poiana Mărului din comuna Mălini. Alerta a fost primită prin numărul de urgență 112 la ora 11.25, informând autoritățile despre o coliziune soldată cu victime.
Din cercetările efectuate de echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, s-a stabilit că incidentul s-a produs în jurul orei 11.20. Silviu L., aflat la volanul unui autoturism Audi, circula din direcția Mălini spre Văleni. În momentul în care a încercat să efectueze un viraj la stânga pentru a intra în curtea unui imobil, acesta nu s-a asigurat corespunzător, fiind acroșat de un autoturism Volkswagen care circula regulamentar din sens opus, condus de Gabriel S..
În urma impactului, șoferul autoturismului Volkswagen și o pasageră aflată pe locul din dreapta față, Georgiana Elena G., au suferit leziuni corporale. Ambii au fost preluați de un echipaj de ambulanță și transportați la Spitalul Municipal Fălticeni pentru îngrijiri de specialitate.
Medicii i-au stabilit șoferului diagnosticul de traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, plagă frontală și escoriații la nivelul feței, în timp ce pasagera a fost diagnosticată cu o contuzie la umărul drept, ambii fiind încadrați ca răniți ușor.
Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.
