La 05.11.2021, la ora 12.36, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către Cristian D., inspector energetic delegat al SC DELGAZ GRID SA, cu privire la faptul că la un imobil amplasat în municipiul Suceava, pe strada Plevnei, se înregistrează furt de energie electrică.
La 02.11.2021 o echipă de montaj din cadrul SC Delgaz Grid SA s-a deplasat la imobilul din municipiul Suceava pentru montarea unui contor electric. Cu această ocazie, muncitorii au descoperit o instalație clandestină, constând într-un fir conectat la siguranțele de alimentare și ducând către instalația de utilizare a clientului, fără a mai trece prin contor. Cutia în care era montat contorul a fost sigilată, până la sosirea echipajului de constatare.
La 05.11.2021 la imobilul în cauză s-a deplasat un echipaj de constatare, ocazie cu care s-a stabilit că balamaua superioară a ușii care asigura cutia contorului a fost tăiată, iar sigiliul rupt. De asemenea, instalația clandestină a fost remediată.
La adresa susmenționată a fost identificat Ionel D., de 21 ani, care a declarat că locuiește cu familia de aproximativ 4 ani, fără forme legale, în acel imobil, care aparține mătușii sale, Adela D..
În cauză cercetările sunt continuate de lucrătorii BIC sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „furt” și „executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.
