La data de 24 iulie 2022, la ora 18.35, Daniel L. a anunțat prin 112 faptul că pe strada Mărășești, în față la Superbet, o persoană face scandal.
Polițiștii au stabilit că, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 18.30, în urma unor neînțelegeri, Daniel L. și Narcis S. s-au lovit reciproc. În urma investigațiilor făcute de agenți s-a stabilit că Daniel M. l-a lovit cu palma peste față pe Narcis S., iar acesta l-a împins pe apelant.
Cei doi combatanți au depus plângeri penale unul împotriva celuilalt pentru infracțiunea de lovire.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.
