La data de 10.01.2022, la ora 22.36, lucrătorii Poliției Orașului Siret au fost sesizați prin 112 de către Adrian B., din orașul Siret, despre faptul că la domiciliul său este un scandal.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că Adrian B. locuiește în orașul Siret, loc unde i-a invitat pe niște prieteni să consume băuturi alcoolice.
La un moment dat, în jurul orei 22.30, între Adrian B. și Ioan M. a izbucnit un scandal moment în care aceștia s-au luat la bătaie în locuință după care au ieșit in curte și au continuat să se lovească reciproc.
Adrian B. a sesizat cele întâmplate prin intermediul 112, iar Ioan M. a părăsit zona deplasându-se către domiciliu.
În urma intervenției la fața locului, apelantul nu a formulat plângere penală declarând verbal faptul că se va adresa Poliției orașului Siret cu plângere ulterior.
În apropierea locuinței lui Ioan M. a fost identificat acesta care a recunoscut că a fost implicat într-un scandal cu Adrian B. motiv pentru care a formulat plângere pentru lovire împotriva acestuia.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.