La data de 16.12.2021, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă faţă de două persoane de sex masculin, care au fost reţinute pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea de către fiecare a infracţiunii de tâlhărie calificată, reţinându-se în sarcina acestora faptul că, la data 13.12.2021, în jurul orei 17.10, pe timp de noapte, cei doi inculpaţi în vârstă de 16 şi, respectiv 17 ani, în timp ce se aflau pe o stradă din Fălticeni, iar unul dintre aceştia a exercitat acte de violență fizică asupra unei persoane minore în vârstă de 17 ani, de sex masculin, în sensul că a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona feţei, determinând-o să-i dea telefonul mobil marca Iphone 6.
În aceleași împrejurări, profitând de starea de temere creată persoanei vătămate în urma agresiunii, unul dintre inculpaţi a controlat victima în buzunare și i-a luat, fără drept, mai multe bunuri şi o sumă de bani. În continuare, pe fondul stării de temere create, inculpaţii au condus-o, împotriva voinţei sale, până în spatele unui bloc, unde unul dintre aceştia a exercitat din nou acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, împrejurare în care a deposedat-o de perechea de adidași, pe care îi victima o purta în picioare.
La data de 16.12.2021, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru 30 zile.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
