Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Descoperire macabră în comuna Burla. Un bătrân a fost găsit mort în locuință, în stare avansată de putrefacție

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din comuna Burla a fost găsit fără viață în propria locuință, într-o stare avansată de putrefacție, în cursul zilei de joi, 10 iulie 2025. Descoperirea șocantă a fost făcută de o rudă apropiată, iar cazul a fost preluat de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea.

Apelul de urgență a fost înregistrat la ora 14.14, fiind efectuat de personalul medical de pe ambulanță care s-a deplasat la fața locului, în urma solicitării făcute de nepoata persoanei decedate. Aceasta a intrat în locuință în jurul orei 14.00 și a găsit trupul fără viață al lui Ion P. întins pe pat, prezentând semne clare de descompunere.

Echipajele medicale sosite la fața locului nu au putut decât să constate decesul bărbatului. Tehnicianul criminalist prezent a efectuat o examinare sumară a cadavrului, constatând că nu existau urme vizibile de violență pe corpul victimei. Totuși, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morții, a fost dispusă efectuarea unei necropsii medico-legale.

Ion P. locuia singur și era cunoscut cu mai multe probleme de sănătate, fiind în evidențele medicului de familie cu afecțiuni cardiovasculare și pulmonare. Potrivit informațiilor obținute de la membrii familiei, bărbatul avea o stare generală de sănătate precară și nu obișnuia să iasă din casă frecvent.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de „uciderea din culpă”, conform procedurilor legale în astfel de cazuri, urmând ca ancheta să stabilească toate împrejurările în care a survenit decesul.

Cazul rămâne în atenția autorităților judiciare, iar ancheta continuă pentru clarificarea tuturor aspectelor.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles