More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Deputatul Veronica Grosu, apel ferm către Guvern: „Opriți vânzarea grafitului, aurului și argintului României!”

    Deputatul AUR de Suceava Veronica Grosu cere Guvernului să suspende de urgență procesul de concesionare a celor 18 perimetre miniere scoase la ofertă de statul român, prin Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon. Printre resursele vizate se numără grafitul, aurul, argintul, lignitul, huila, sarea gemă și minereurile polimetalice, zăcăminte esențiale pentru viitorul economic și strategic al țării.

    Parlamentarul a adresat o interpelare oficială prim-ministrului interimar Cătălin Predoiu, solicitând oprirea licitației programate pentru luna septembrie și realizarea unui studiu de impact privind beneficiile unei eventuale exploatări naționale. Deputata atrage atenția că printre cele mai valoroase perimetre se regăsesc Măgura Țebii din județul Hunedoara, bogată în aur și argint, precum și Polovragi Nord din Gorj, zonă recunoscută pentru zăcămintele sale de grafit. Alte locații sunt situate în județele Suceava, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Bacău, Buzău, Mehedinți și Caraș-Severin.

    Veronica Grosu avertizează că România vinde ieftin ceea ce are mai de preț într-un moment de criză economică profundă. Deputatul amintește că țara noastră are în prezent un deficit bugetar de 9,5% din PIB, un deficit comercial de peste 30 de miliarde de euro și un deficit de cont curent care depășește 8%, în condițiile în care inflația rămâne peste pragul de 5%.

    „Ne împrumutăm ca să susținem cheltuieli nejustificate, precum pensiile speciale sau finanțarea partidelor politice de la buget, în timp ce vindem resurse strategice pentru consum imediat. Nu este doar lipsă de viziune, ci și un act de iresponsabilitate națională”, afirmă deputatul Veronica Grosu.

    Aceasta solicită suspendarea procedurii de concesionare până când România va reuși să reducă deficitul bugetar sub 3% din PIB și va putea lua decizii economice fără presiunea datoriei externe.

    „Concesiunea pe 49 de ani, care poate fi prelungită, este de fapt o formă mascată de vânzare pe termen lung a ceea ce aparține tuturor românilor. Avem nevoie de o analiză serioasă, de un plan de exploatare internă și de curaj politic”, a mai spus parlamentarul sucevean.

    Veronica Grosu susține că un studiu de impact trebuie să răspundă clar la întrebarea: cât ar câștiga România dacă și-ar exploata singură grafitul, aurul, argintul și celelalte resurse esențiale, într-o formulă de management național sau parteneriat public controlat. Deputatul avertizează că tăcerea și pasivitatea autorităților în fața acestei inițiative ar însemna o nouă trădare economică.

    „România nu trebuie să mai accepte statutul de țară-colonie, care își dă resursele pe nimic. Cine controlează grafitul, controlează bateriile viitorului. Cine are aur și argint, are stabilitate financiară. Să nu pierdem și această șansă, doar pentru că ne-am obișnuit să cedăm”, a concluzionat deputatul Veronica Grosu.

    Interpelarea a fost transmisă oficial Guvernului, iar termenul limită pentru ofertele de concesionare este 15 septembrie, cu deschiderea plicurilor pe 18 septembrie. Deputata solicită public stoparea întregului proces până la clarificarea tuturor implicațiilor economice și strategice pentru România.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles