More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Deputatul Radu Ciornei, despre accidentul tragic de la Liteni-Moara: „Moartea tinerei de numai 21 de ani, petrecută în condiții cumplite, este de neconceput pentru secolul XXI. Neglijența criminală trebuie pedepsită!”

    Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a transmis un mesaj prin care cere ca persoanele care se fac vinovate de producerea tragicului accident rutier de la Liteni – Moara să fie trase la răspundere.

    „Marți am citit în plenul Camerei Deputaților o declarație politică în care, pe lîngă lipsa autostrăzilor, identificam și o serie de alți factori care converg spre tragicul bilanț de pe șoselele Moldovei și Bucovinei.  Unul dintre motivele identificate era lipsa unui sistem bine pus la punct de eliminare din trafic a șoferilor care au probleme medicale incompatibile cu șofatul. Este posibil, după declarațiile martorilor oculari, ca bărbatul de 71 de ani care a murit în accidentul de la Liteni Moara, să fi avut o problemă medicală ce a dus la pierderea controlului asupra mașinii. Însă moartea nepoatei sale, de numai 21 de ani, petrecută în condiții cumplite, este de neconceput pentru Secolul XXI. Toți cei care am mers pe acolo, presa, cetățenii, au avertizat în van că este doar o chestiune de timp până când vom plăti cu sânge și lacrimi lipsa de prevedere a autorităților locale care au deschis în mod inconștient zeci de kilometri de șantier, știind că nu au cum să le termine pină la venirea iernii. O simplă plimbare pe străzile acestea lăsate în plata Domnului, la <<ce-o fi>> făcută de oameni cu simțul răspunderii, ar fi putut rezulta în măsuri mai bune de protecție.  Faptul că acolo a fost pus un parapet de beton imediat numai după ce locul s-a umplut de lumânări este o acțiune revoltătoare, strigătoare la cer, de-a dreptul! Mă întreb, cum puteți dormi, domnilor care ați lăsat cu bună știință aceste capcane mortale pe șoselele județului? Ați mers la înmormântarea acelui copil ce a suferit o moarte cumplită? Ați contactat familia? Domnilor procurori, ați deschis dosar penal? Pentru că, din locul în care mă uit moartea acestui copil este clar, o ucidere din culpă. Neglijența criminală trebuie pedepsită! Domnilor care ne conduceți județul, în afara să deplângeți situația creata, ce aveți de gând? Fapte nu vorbe!”, a transmis deputatul Radu Ciornei.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles