Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a transmis un mesaj prin intermediul căruia precizează că PSD căută soluții legale pentru ca cetățenii și firmele să poată fi sprijiniți în fața scumpirilor masive ale energiei.
„PSD insistă pentru ajustarea prevederilor legale astfel încât oamenii și companiile să primească un sprijin REAL față de scumpirile masive ale energiei. PSD nu poate rămâne indiferent! Nu are cum să nu constate că Legea Plafonării prețurilor la energie, adoptată de fosta majoritate parlamentată NU produce efectul scontat. Se impun deci modificări urgente, motiv pentru care PSD a cerut întrunirea rapidă liderilor coaliției, care să discute și să ia deciziile politice necesare. Ce propune PSD? Un set de măsuri care să oferă o protecție reală a cetățenilor și a companiilor, astfel încât să se evite un efect de domino care ar duce la prăbușirea unor instituții și companii strategice din economia românească.
1. Acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, cât mai simplu, rapid și fără birocrație. Valoarea ar trebui să fie suficient de mare pentru ca oamenii să facă față facturilor majorate fără riscul deconectării sau a sărăcirii extreme.
2. Simplificarea procedurilor de plată a compensațiilor pentru furnizorii de energie, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată.
3. Reglementarea unor sancțiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislația în vigoare.
4. Extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie și la IMM-urile afectate puternic de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
A. În plus PSD pledează insistent pentru utilizarea tuturor resurselor posibile pentru creșterea eficienței energetice, nu doar la nivelul locuințelor individuale, ci și al companiilor. România are la dispoziție banii europeni din Fondul de modernizare pe care încă nu i-a accesat.
B. Soluția strategică reală pe termen mediu este ca România să devină independentă energetic, iar în viziunea PSD acest lucru se poate realiza într-un interval de 3-5 ani prin crearea unei Companii Energetice Naționale capabile să asigure energie necesară consumului intern dintr-un mix de surse”, a declarat deputatul Mirela Adomnicăi.
