Ritmic Suceava

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a transmis că partidul pe care îl reprezintă a pregătit un program complet de combatere a pandemiei în care alături de continuarea vaccinării, testarea și mai ales asigurarea tratamentelor necesare, atât în farmacii cât și în spitale, au un rol cheie.

Astfel în privința diagnosticării și tratării pacienților COVID-19 PSD susține:

1) Acces facil la diagnostic si tratament, inclusiv prin centre ambulatorii, în toate orașele, care să ofere consultații, investigații și prescriptie rapidă pacientilor COVID-19.

2) Accesul la medicație antivirală pe bază de prescripție în farmaciile cu circuit deschis.

3) Stabilirea urgentă a criteriilor de internare în spital a pacienților COVID-19.

4) Call-center pentru medicii de familie pentru consiliere profesională în cazul pacientilor cu COVID-19.

5) Constituirea unității de achiziție, stocare și distribuție a medicatiei specifice pacienților COVID-19 (MS, DSU, Unifarm).

6) Organizarea unei structuri judetene functionale de coordonare a acordării asistentei medicale, cu reprezentanți ai spitalelor din judet, a DSP si CJ pentru repartizarea pacientilor cu COVID-19 și a celor cu boli cronice în funcție de disponibilitatea serviciilor medicale de asistență spitalicescă.

7) Pachet de informații ușor accesibil pentru toți cetatenii: ce fac dacă am un test pozitiv, dacă sunt contact al unui caz pozitiv?

Unde mă adresez?

Când  și unde mă prezint la medic?

De unde procur medicația de care am nevoie?

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here