Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a criticat restricțiile anunțate de președintele Iohannis, menționând că primul om în stat nu a venit cu niște măsuri concrete care să limiteze consecințele grave ale pandemiei, iar lipsa antiviralelor din farmacii a dus la această situație foarte gravă în care ne aflăm.
„Suntem anunțați că se vor închide școlile pentru că se impune o perioadă de două săptămâni de vacanță, suntem anunțați că vor fi restricții referitor la program, la accesul în spații închise. Dar nu am auzit nici un anunț referitor la modul în care vom dubla aceste restricții cu măsurile pe care nu le-am luat până acum și măcar în ceasul al 13-lea ar trebui să le implementăm. Această campanie de testare accesibilă tuturor celor care au anumite suspiciuni și vor să se testeze iar apoi în condițiile în care sunt confirmați pozitiv responsabili să se izoleze. Nu am auzit nimic despre ceea ce ar trebui făcut în mod obligatoriu, accesul românilor la medicamente. Acel antiviral pe care l-am primit ca donație de la vecinii noștri unguri, despre acest antiviral fostul ministru al sănătății, domnul Tătar vorbea ca și necesitate încă de anul trecut cu posibilitatea de a fi achiziționat dintr-o farmacie în baza unei rețete emisă de către un medic de familie. Astfel încât folosit la timp într-o fază incipientă să ne putem trata acasă să nu aglomerăm spitalele, ajungând acolo eventual cu o formă severă care este mult mai greu de gestionat. Nu am auzit nimic referitor la alte metode pe care să le implementeze o echipă care să preia conducerea acestei gestionări a valului patru în paralel cu aceste măsuri restrictive. Și am sentimentul că cei care încă se află la guvernare acum realizează gradul de lipsă de încredere în autorități pe care au reușit să-l genereze. Astfel încât nu își pot asuma politic acum nici o măsură radicală acum nepopulară pentru că sunt conștienți de reacția și de protestele pe care le-ar stârni din partea celor care i-au investit cu încredere anul trecut și au așteptat în toți acești ani, responsabili, să-și facă datoria și să ne pregătească pentru valul patru. ampania de vaccinare în România a debutat la începutul acestui an într-un mod favorabil. Eram chiar printre primele locuri la vaccinare între statele europene. În primăvară erau categorii privilegiate pentru vaccinare, în primul rând cei care lucrau în sistemul de sănătate, vulnerabilii. La un moment dat în spațiul public au apărut nemulțumiri și eram cu toții revoltați că rudele unor cadre din Ministerul Apărării Naționale s-au vaccinat peste rând. Deci acuzele pe care le văd acum în spațiul public la adresa românilor că nu sunt informați, că nu sunt educați, sunt analfabeți funcționali și din această cauză nu vor să se vaccineze aproape 70% dintre români sunt nefondate. Am ajuns în situația aceasta cu aproape cea mai proastă rată de vaccinare în mai puțin de câteva luni de zile din cauza greșelilor pe care le-au făcut cei care trebuiau să gestioneze campania de vaccinare și pregătirea valului patru. Greșeala principală pe care tot am subliniat-o în aceste câteva luni de zile de când a debutat campania de vaccinare s-a referit la modul în care strategia de comunicare pe campania de vaccinare a fost susținută de către clasa politică și nu de către specialiști. Această clasă politică care a gestionat comunicarea pe campania de vaccinare, în afară de bâlbâieli, de lipsă de consecvență în ținetele stabilite, vom vaccina 3 milioane, mai relaxam niște restricții, ne apropiem de ținta de cinci milioane mai relaxam, ne apropiem de ținta de 7 milioane mai relaxăm. Noi ne-am relaxat ca urmare a deciziilor luate de către cei care ne-au guvernat toată vara, astfel încât în mod predictibil am ajuns să fim o bombă epidemiologică pentru întreaga Europă, motiv pentru care avem o delegație a Organizației Mondiale a Sănătății pentru două luni de zile. Am reușit să speriem întreaga Europă. Suntem în situația în care stăm cu mâna întinsă pe la alte state membre al UE pentru a primi medicamente pe care nu am fost în stare să le achiziționăm încă din primăvară când toți specialiștii ne avertizau că urmează valul patru. Toată această perioadă a campaniei de vaccinare s-a concentrat doar pe această variantă. Doar pe vaccinare gratuită. Am tot cerut în acest timp, noi PSD, dublarea campaniei de vaccinare cu o campanie de testare eventual gratuită, pentru că erau finanțări europene pe care le-am ratat și care ne-ar fi asigurat milioane de teste care dacă ar fi fost folosite în țară pentru ca toți românii să aibă acces la aceste teste gratuite s-ar fi limitat răspândirea virusului, ceea ce ne interesa de fapt”, a declarat deputatul Mirela Adomnicăi.