Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Consilierul județean PSD Vasile Pîrlac, acuzat că a condus o rețea de evaziune cu lemn. Prejudiciu de peste 2,3 milioane de lei

Procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție instrumentează un dosar complex de evaziune fiscală și complicitate la această infracțiune, în care sunt vizați 43 de suspecți persoane fizice și o societate comercială. Ancheta vizează activități ilegale din domeniul comerțului cu material lemnos.

Printre persoanele investigate se numără și Vasile Pîrlac, consilier județean PSD Suceava, care, potrivit anchetatorilor, ar fi unul dintre liderii grupării infracționale. Numele acestuia apare în centrul unei structuri organizate care ar fi operat timp de peste patru ani în scopul prejudicierii bugetului de stat.

Societatea comercială implicată în dosar este SC EURO-VASKOMIH SRL, despre care procurorii susțin că ar fi jucat un rol esențial în rețeaua de tranzacționare ilicită de cherestea. Conform materialului probator, în perioada martie 2018 – septembrie 2022, trei dintre suspecți ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, la care ulterior au aderat și alte persoane, în scopul desfășurării unor activități comerciale nefiscalizate.

Ancheta vizează un total de 145 de transporturi de material lemnos efectuate după 14 septembrie 2020, moment în care Codul Silvic a fost modificat pentru a incrimina expres transportul de peste 10 metri cubi de lemn fără documente justificative. În toate aceste cazuri, materialul lemnos ar fi fost transportat și comercializat fără avize de însoțire sau cu documente care nu reflectau cantitățile și prețurile reale.

Schema infracțională descrisă de procurori implică utilizarea a trei societăți comerciale prin care se desfășura sistematic comercializarea de cherestea în afara circuitului fiscal. Beneficiarii mărfii ar fi efectuat plăți parțiale prin viramente bancare, iar restul sumelor – neînregistrate fiscal – ar fi fost achitate în numerar prin intermediul angajaților firmelor de transport. În multe cazuri, prețurile trecute pe facturi erau subevaluate, în timp ce volumele reale livrate erau mai mari decât cele raportate în sistemele de urmărire a trasabilității materialului lemnos (SUMAL 1.0 și 2.0).

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 2.386.330 de lei, reprezentând impozit pe profit neplătit. La această sumă se adaugă dobânzi și penalități de nedeclarare în valoare de 6.119.156 de lei. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de 24 de suspecți și 3 firme introduse în cauză ca părți responsabile civilmente. Valoarea totală a acestor măsuri depășește 8,5 milioane de lei.

Printre bunurile identificate se numără 8 autoturisme, terenuri și construcții, precum și 10 capete tractor și 10 remorci utilizate la transportul materialului lemnos. De asemenea, procurorii au pus sechestru asigurător pe conturi bancare și alte active mobile ale unor persoane fizice și juridice, în vederea recuperării valorii echivalente a cherestelei livrate și a vehiculelor utilizate în activitatea infracțională.

Ancheta continuă, iar procurorii urmează să stabilească întreaga dimensiune a rețelei, beneficiarii finali ai tranzacțiilor nefiscalizate și traseul fondurilor provenite din activitățile comerciale ilegale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles