Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Condamnări la aproape cinci ani de la agresarea activistului Tiberiu Boșutar și a doi cameramani în pădurile din Panaci. Agresorii au primit amenzi penale

Judecătorii de la Judecătoria Vatra Dornei au pronunțat o primă sentință în cazul de agresiune din septembrie 2021, intens mediatizat la nivel național, în care activistul de mediu Tiberiu Boșutar și doi cameramani au fost atacați și sechestrați într-o pădure din comuna Panaci, la limita cu Șaru Dornei. Decizia instanței vine la aproape cinci ani de la comiterea faptelor, iar cei patru inculpați au fost condamnați la plata unor amenzi penale cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei. În cazul în care aceste sume nu vor fi achitate obligatoriu, sancțiunile vor fi înlocuite cu zile de închisoare.

Agresiunea s-a petrecut pe 16 septembrie 2021, în pădurea Dealu Negru, în timp ce Tiberiu Boșutar și cei doi cameramani, însoțiți de un localnic, realizau un documentar video despre posibile tăieri ilegale de arbori. Un grup de aproximativ 20 de localnici i-a surprins pe terenurile forestiere private, iar conflictul a degenerat rapid. În timp ce localnicul care îi însoțea a reușit să fugă și să scape fără a fi agresat, activistul și reprezentanții mass-media au fost încercuiți și atacați cu pumnii și picioarele.

Procurorii au reținut în rechizitoriu că victimele au fost supuse unui tratament degradant și umilitor. Activistul de mediu a fost obligat să se dezbrace, scenele de umilință fiind filmate chiar de către agresori, imaginile ajungând ulterior în posesia polițiștilor. Deși atacatorii i-au deposedat pe jurnaliști și pe activist de bunuri, fapta nu a fost încadrată ca tâlhărie deoarece bunurile nu au fost însușite de agresori. Tiberiu Boșutar, care între timp a devenit deputat AUR ales în județul Bistrița-Năsăud, s-a arătat nemulțumit de încadrările juridice, susținând la vremea respectivă că a fost victima unei tentative de omor, a unei tâlhării și a lipsirii de libertate în mod ilegal. Doi dintre agresorii implicați în acest caz aveau calitatea de silvicultori.

În ceea ce privește pedepsele aplicate, instanța din Vatra Dornei l-a condamnat pe Cătălin-Ioan Florean, considerat principalul agresor al lui Boșutar, la o amendă penală de 15.000 de lei. Răzvan Daniel Dîmbu a primit o amendă penală de 20.000 de lei pentru agresarea a două dintre victime, în timp ce Mirel Lungu și Ioan Cristian Iftinca au fost condamnați la câte 10.000 de lei amendă penală. Tiberiu Boșutar nu s-a constituit parte civilă în acest proces penal, având opțiunea de a solicita despăgubiri printr-o acțiune civilă separată. În schimb, unul dintre cameramanii loviți în timpul incidentului trebuie să primească de la agresorul său suma de 10.000 de lei cu titlu de daune morale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles