FOTO Ilustrativ
Ritmic Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Traian – Cătălin Moroșan, din comuna Ilișești, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, tentativă la infracțiunea de viol, violență în familie și amenințare.

Anchetatorii au stabilit că, la data de 20 ianuarie 2023, în jurul orei 21.00, inculpatul a intrat fără drept în locuința soției sale situată în comuna Ilișești, din holul locuinței a luat un topor, împrejurare în care i-a adresat soției sale amenințări cu moartea, după care a scos-o cu forța din imobil și a târât-o de cap de păr împotriva voinței sale aproximativ 30 – 40 de metri, după care a cărat-o în spate tot împotriva voinței sale aproximativ doi kilometri, după care a lăsat-o jos, a lovit-o de trei ori cu pumnul în zona umărului drept, în tot acest timp persoana vătămată fiind îmbrăcată doar cu o rochiţă fără mâneci, fiind desculţă, fără ciorapi, după care a târât-o din nou pe jos aproximativ 20 – 30 de metri până au ajuns într-un loc izolat, pe câmp, în zona unui pârâu, unde a scos un cuțit din buzunarul pantalonilor, a lovit-o cu lama cuțitului în zona ochiului drept, la mâna stângă și la antebrațul stâng, amenințând-o în permanență că o va omorî, după care s-a urcat deasupra ei, i-a smuls lenjeria intimă și a încercat să întrețină relații sexuale cu aceasta fără acordul ei.

În urma agresiunilor fizice suferite, persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni pentru care necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Judecătoria Gura Humorului  a admis cererea procurorilor şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.      

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here