Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Ambulanță lovită de o mașină al cărei șofer a ignorat indicatorul „STOP”, la Cornu Luncii

Un accident rutier soldat doar cu pagube materiale s-a produs joi dimineață, 6 februarie 2025, pe DN 2E, în zona localității Sasca, comuna Cornu Luncii.

O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava a fost implicată în coliziune, din fericire fără victime.

Potrivit primelor cercetări, Ioan C., în vârstă de 63 de ani, din comuna Cornu Luncii, aflat la volanul unui Volkswagen, nu a respectat semnificația indicatorului STOP la intersecția dintre DC 15 Sasca Nouă și DN 2E.

Acesta a intrat în intersecție fără să acorde prioritate unei ambulanțe Renault condusă de Iulian B., de 43 de ani, care circula pe direcția Spătărești – Cornu Luncii, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În urma impactului, atât ambulanța, cât și autoturismul Volkswagen au fost avariate, însă nu s-au înregistrat victime. Testările cu aparatul etilotest au indicat valori de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru ambii șoferi.

Ioan C. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 90 de zile.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles