La data de 10 ianuarie 2025, în jurul orei 09.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe raza comunei Slatina.
Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că Dumitru F., aflat la volanul unui autoturism marca Suzuki, circula pe DJ 209A, pe relația Mălini-Slatina. În afara localității Slatina, acesta a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism marca Skoda, condus de Ionuț Z..
Impactul a proiectat vehiculul condus de acesta din urmă în afara carosabilului.
În urma accidentului, Ionuț Z. a suferit leziuni ușoare care nu au necesitat internare medicală.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este Dumitru F., pentru pătrunderea pe contrasens.
S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.