La data de 14 iunie 2022, în jurul orei 17.15, Maria A., de 50 de ani, din comuna Ungureni, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul Seat Altea pe strada Mihai Viteazu din localitatea Bosanci, în zona intersecției cu strada Alexandru cel Bun, nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Stop” și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Seat Ibiza condus de Nicolae Ș., de 55 de ani, din orașul Liteni, care circula pe strada cu prioritate.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a lui Marius V., pasager în Seat Altea. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a refuzat examinarea de specialitate și de asemenea a refuzat să primească îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
