Consilierul local PNL Lucian Harșovschi a prezentat raportul de activitate pentru perioada octombrie 2024 – decembrie 2025, document care sintetizează eforturile de mediere și deblocare a investițiilor majore din Municipiul Suceava. Într-o perioadă marcată de schimbări administrative, Harșovschi și-a asumat rolul de garant al continuității, insistând ca proiectele începute de vechea administrație să nu devină victimele luptelor politice, ci să fie finalizate în interesul cetățenilor.
Unul dintre punctele centrale ale raportului vizează infrastructura rutieră și mobilitatea urbană. Punerea în funcțiune a Transportului Metropolitan, completată de achiziția a 15 autobuze noi și finalizarea autobazei prin fonduri europene, reprezintă un pilon esențial pentru modernizarea orașului. Totodată, implementarea noului contract de salubrizare stradală în 2025 a adus soluții moderne de curățenie, adaptate nevoilor zilnice ale sucevenilor.
„Mandatul meu se măsoară în proiecte care merg înainte. Am negociat ca să nu fie blocate și am intervenit ferm doar când a fost necesar. Sucevenii câștigă când investițiile se văd în teren, iar continuarea proiectelor începute dovedește că au fost gândite pentru oameni, nu pentru afișe”, a declarat Lucian Harșovschi, subliniind că prioritatea sa rămâne prezența activă pe teren în mijlocul comunității.
În ceea ce privește investițiile în educație și sport, raportul menționează pași importanți pentru finalizarea creșei mari din strada Mircea Hrișcă, proiect deblocat recent, și a grădiniței cu program prelungit din cartierul Obcini. De asemenea, inaugurarea Bazei Sportive Tip 1 de pe strada Iuliu Hossu, dotată cu terenuri omologate UEFA, și stadiul avansat al utilităților pentru noua Sală Polivalentă confirmă direcția de dezvoltare a infrastructurii pentru tineret.
Capitolul reabilitărilor urbane ocupă un loc semnificativ în activitatea consilierului, fiind evidențiate lucrările de pe străzile Păcii, Oituz, Ștefan Tomșa și Stejarului. Totodată, proiectele de renovare energetică a blocurilor din zona centrală prin PNRR și regenerarea Parcului Șipote sunt văzute ca soluții durabile pentru creșterea calității vieții. Harșovschi a reafirmat că transparența și informarea corectă a publicului rămân principii fundamentale în relația cu sucevenii, intervenind public ori de câte ori dialogul instituțional a stagnat.
