Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Jurnalism de comando și interese cu blană. Spectacolul ieftin al Ioanei Cosma în adăposturile de câini din Suceava

Județul Suceava a devenit recent scena unui spectacol mediatic de un gust îndoielnic, regizat de jurnalista Ioana Cosma, care pare să fi confundat terenul informării publice cu cel al execuțiilor la comandă. Sub masca unei sensibilități subite față de soarta patrupedelor, „vedeta” a descins la Berchișești, în fața adăpostului Imperiul Cățeilor, unde a pus în scenă un circ mediatic menit să arunce cu noroi în imaginea unei entități care a început să deranjeze dintr-un motiv pur pragmatic: concurența pe piața contractelor cu statul.

Din punct de vedere juridic, demersul pare a fi o componentă clară a unei hărțuiri sistematice. Nu putem ignora sincronizarea suspectă: după perchezițiile din Săptămâna Mare, orchestrate cu mare fast, au fost activate „trompetele” mediatice. Este fascinant cum Ioana Cosma a găsit de cuviință să aducă acuzații cu manta la Berchișești, pentru ca imediat după aceea să se deplaseze la adăpostul Casa lui Patrocle pentru a recita ode și osanale. Această dihotomie între „iadul” de la Imperiul Cățeilor și „paradisul” de la Casa lui Patrocle miroase a strategie de marketing agresiv, nu a jurnalism echidistant.

În spatele acestui paravan emoțional se prefigurează o adevărată caracatiță a intereselor locale. Nu este un secret faptul că adăpostul administrat de Roxana Ciornei beneficiază de o protecție nefirească din partea unor instituții cheie și a unor lideri politici precum primarul Vasile Rîmbu. Mai grav este sprijinul unor șefi de instituții promovați pe filiere dubioase. Vorbim despre „directori de carton”, parașutați pe funcții de conducere în domeniul sănătății publice după doar câteva zile de angajare fictivă prin vreo primărie din Bazinul Dornelor. Acești indivizi, care acum „taie și spânzură”, ar trebui să-și amintească de precedentul juridic de la Vatra Moldoviței, unde Virgil Saghin a plătit cu libertatea pentru spețe aproape identice.

Atacul concertat asupra adăpostului de la Berchișești nu are nicio legătură cu protecția animalelor. Este vorba despre banii publici rezultați din contractele cu primăriile din județ. Cât timp Casa lui Patrocle deținea monopolul, totul era liniște și pace, chiar dacă adăpostul din Ilișești este construit între case, ignorând normele de conviețuire și distanțele minime legale față de locuințe. În momentul în care Imperiul Cățeilor a început să câștige teren prin contracte legale, s-a declanșat „jihadul”.

Utilizarea Ioanei Cosma pe post de vector de imagine pentru a distruge concurența este o manevră disperată și lipsită de etică. Jurnalismul nu înseamnă să faci figurație la poarta unui adăpost pentru a servi interesele unei „prietene” care vrea să elimine competiția. Dacă acești „iubitori de animale” ar fi cu adevărat preocupați de binele public, ar vorbi transparent despre sumele încasate de la stat și despre modul în care instituțiile sucevene sunt înfeudate unei singure entități. Până atunci, circul rămâne circ, iar caracatița rămâne o problemă de competența procurorilor, nu a jurnaliștilor de cancan.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles