More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un tânăr, beat și fără permis, s-a răsturnat cu mașina pe un drum din Liteni

    Un accident care putea avea urmări tragice a avut loc în zorii zilei de sâmbătă, 25 octombrie 2025, pe drumul județean 208A, în zona localității Corni, orașul Liteni. Un tânăr de doar 20 de ani, fără permis de conducere și aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a răsturnat cu autoturismul, reușind totuși să scape cu viață.

    Evenimentul a fost semnalat în jurul orei 04.35, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie, Elena M., care a observat mașina răsturnată și a alertat imediat autoritățile. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, care au găsit autoturismul Audi, răsturnat la marginea drumului. În apropierea vehiculului a fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani din satul Corni, orașul Liteni, pe nume Andrei R..

    Din primele verificări, polițiștii au constatat că tânărul emana un puternic miros de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, peste limita legală care transformă fapta într-o infracțiune.

    Ulterior, Andrei R. a fost condus la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au descoperit că tânărul nu deținea nici permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    Prin urmare, pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru două infracțiuni: „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

    Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles