Vineri, 17 octombrie 2025, în jurul orei 18.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară un cetățean ucrainean, în vârstă de 25 de ani. Acesta conducea un autoturism, înmatriculat în Ucraina.
Odată cu pașaportul, polițiștii de frontieră i-au solicitat șoferului și permisul de conducere. În urma verificărilor, au constatat că documentul, aparent emis de autoritățile poloneze, nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals total.
În acest caz polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără a deține permis de conducere.
